„Coreea de Nord ar face bine să nu mai ameninţe Statele Unite, deoarece i se va răspunde cu foc şi furie cum nu a mai văzut nimeni”, a declarat marţi preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, potrivit Reuters.

Declaraţia lui Trump, preluată de agenţiile internaţionale de presă, a fost făcută la Clubul Naţional de Golf Trump din Bedminster, în statul New Jersey, unde preşedintele îşi petrece concediul.

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat sâmbătă noi sancţiuni împotriva regimului de la Phenian, după cele două teste cu rachete balistice intercontinentale efectuate de Coreea de Nord în luna iulie. Marţi, Phenianul a avertizat că este gata să răspundă „actului terorist” dirijat de Statele Unite.

Washingtonul a avertizat anterior că este gata să folosească forţa, dacă este necesar, pentru a opri rachetele balistice şi programul nuclear al Coreei de Nord, dar preferă o acţiune diplomatică globală, inclusiv sancţiuni împotriva Phenianului.

Consecinţele oricărui atac militar din partea Statelor Unite ar putea fi catastrofale nu numai pentru nord-coreeni, ci şi pentru Coreea de Sud, Japonia şi miile de militari americani aflaţi în raza de acţiune a unor posibile retalieri din partea Coreei de Nord.

NapocaNews