Bătălia de la Mărășești a fost pentru români un fel de luptă de la Termopile. ”Pe aici nu se trece” nu a fos o figură de stil, ci un jurământ de care soldații români s-au ținut. Unirea Transilvaniei cu România nu a fost un cadou al marilor puteri la Trianon, ci rodul sacrificiului sutelor de mii de soldați români din primul război mondial și încununarea luptei naționale seculare a românilor ardeleni. Personajul principal al bătăliei de la Mărășești din august 1917 a fost țăranul român. Majoritatea trupei române era formată din țărani săraci însuflețiți de promisiunea Regelui Ferdinand I din 6 mai 1917 din parlamentul refugiat la Iași că vor primi pământ prin reforma agrară. În 20 iulie 1917 parlamentul de la Iași a votat promisiunea regelui ca țăranii să fie împroprietăriți. Țăranii aveau în față două deziderate: împroprietărirea din pământul țării și fărurirea României Mari. ”Iubirea de moșie” nu a mai fost un vers din Mihai Eminescu, ci o realitate palpabilă, însuflețită a țăranilor români, care au oprit cea mai puternică armată din lume, cea germană condusă de cel mai capabil mareșal von Mackensen spaima francezilor. Victoria de la Mărășești a arătat lumii că armata română poate face minuni dacă țăranul român este însuflețit de dragostea de patrie. În izmene și cu pușca în mână pe post de măciucă soldații români au zdrobit elita armatei germane și a fost primul semnal public că Puterile Centrale vor pierde războiul în fața Antantei. Lupta a fost sângeroasă, iar generalii români conduși de Eremia Grigorescu și-au dovedit genialitatea la fel și cei care au îndeplinit planul de operațiuni de la statul major. Armata Română arăta Atantei cum trebuie să se lupte cu germanii pentru a câștiga războiul. Inițial armata rusă a fost respină de germane, iar comandamentul aliat a cerut intervenția românilor ca în 1877.

Informațiile tehnice ale bătăliei de la Mărășești confirmă amploarea specială a confruntării. Armata 1 română a pierdut 27.410 oameni, ceea ce reprezenta 16% din efectivul avut la începutul bătăliei (între aceștia, 5.125 de morţi, 9.818 dispăruţi şi 12.467 de răniţi). Armata a 4-a rusă a avut şi ea pierderi serioase, cifrate la aproximativ 25.650 de oameni, între care 7.083 morţi, 8.167 dispăruţi și 10.400 răniţi.Inamicul, Armata a 9-a germană, principala grupare de forţe a inamicului, a avut 60.000-65.000 de oameni scoşi din luptă (morţi, dispăruţi şi răniţi). S-au distins luptătorii Regimentului 32 infanterie „Mircea”, care au fost prota­goniștii unui atac inedit și celebru. Din cauza caniculei extreme soldații români au atacat în izmene și cămăși. Militarii Companiei 1 mitraliere din Regimentul 51 infanterie, comandată de căpitanul Grigore Ignat, au rămas în memoria colectivă prin actul lor de eroism. Au fost găsiți toți morți cu mâinile încleștate pe mitraliere, cu un morman de cadavre inamice în jurul lor. Un alt act de eroism este cel al sergentului Ignat Iliescu. Acesta, văzând comandantul de pluton rănit, ia comanda și se aruncă asupra unei companii inamice de mitralieră, îi trece pe toți prin baionetă și reușește împreună cu plutonul său să captureze opt mitraliere. O figură emblematică a fost generalul Constantin Christescu, cu toate că a fost înlăturat de la conducerea Armatei 1. Cel care i-a urmat la conducerea Armatei 1, generalul Eremia Grigorescu, a rămas fără îndoială în memoria colectivă ca autorul devizei „Pe aici nu se trece” de la Oituz și „Nici pe aici nu se trece” de la Mărășești. Spre sfârșitul vieții și-a exprimat dorința de a-și dormi somnul de veci alături de soldații săi. Inițial a fost înmormântat în Cimitirul Ostașilor de la Mărășești, iar în septembrie 1924 osemintele i-au fost așezate în sarcofagul principal din Mausoleul Eroilor de la Mărășești. La Mărășești a devenit un erou național datorită faptelor sale de vitejie și sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu din Târgu Jiu. Ea a căzut în luptă în sectorul Muncelu, în ordinul de zi menționându-se că „a fost la înălțimea celor mai viteji apărători ai patriei sale, pe care i-a întrecut cu puterea cu care își înfrângea slăbiciunea femeiască, știind să dovedească vigoarea bărbăției de trup și de suflet și calitățile întregi ale unui ostaș îndrăzneț, neobosit și plin de entuziasmul de a se face folositor cu orice preț”. Un alt erou național de la Mărășești a fost fetița Măriuca Zaharia, copila de doar 12 ani care a murit eroic pentru țara ei și pentru credința strămoșească. „A vrut să facă ceva pentru țară”, așa a spus, și a reușit să facă un gest suprem, dându-și viața pentru ea. La 6 august 1917, se afla în preajma unui post de obser­vație, de unde erau transmise informații despre pozițiile inamicilor. După ce soldatul observator a fost secerat de gloanțe, locul acestuia a fost luat de Măriuca. Doar că și ea devine țintă pentru gloanțele inamice, trupul său plăpând rămas fără suflare fiind depus ulterior în Mausoleul de la Mărășești, în Culoarul „Cavalerilor”, alături de bravii soldați căzuți pe acele locuri.Copila de 12 ani luase locul bunicului său ucis de germani din postul de observație dintr-un nuc. Cu astfel de copii eroi, care și-au dat sângele pentru țară, unirea era o chestiune doar de timp. În onoarea sacrificiului făcut, trupul neînsufleţit al Măriuca Zaharia a fost depus în Mausoleul Mărăşeşti, printre alţi mari eroi ai acelor lupte, iar în faţă şcolii din Haret s-a ridicat un monument închinat faptelor ei din anul 1917. Cu eroine ca Ecaterina Teodoroiu sau Măriuca Zaharia și cu zecile de mii de țărani soldați Armata Română a câștigat bătălia de la Mărășești, primul jalon important în crearea României Mari. Trebuie să înțelegem că fără sacrificiul și jertfa soldaților români de la Mărășești nu s-ar fi realizat actul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Țăranul român și fecioarele românce au dovedit resursele morale și suflești ale poporului român care nu s-a lăsat impresionat de cea mai puternică și tehnică armată din lume.Primul act al înfăptuirii României Mari s-a realizat prin sânge la Mărășești. Marea Unire nu a fost un cadou al marilor puteri la Trianon, ci rodul jertfei de sânge al poporului român călit în victoriile de la Mărăști, Mărășești și Oituz.

Ionuț Țene