Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a promulgat noua Lege a educaţiei, luni seara, stârnind critici virulente din partea țărilor care au etnici pe teritoriul ei. România a luat și primele măsuri. Președintele Klaus Iohannis şi-a anulat vizita pe care urma să o efectueze la Kiev și a anunțat că nu-l primește nici pe președintele Parlamentului ucrainean la Palatul Cotroceni.

Însă, România nu se oprește aici. Parlamentul, prin șefii Senatului și Camerei Deputaților, amenință cu plângeri la organismele europene.

”Parlamentul României își exprimă profundul regret că președintele Ucrainei a promulgat Legea educației la 25 septembrie a.c., în pofida tuturor demersurilor efectuate pentru a semnala părții ucrainene neajunsurile acestui act normativ, în sensul diminuării semnificative a drepturilor persoanelor aparținând minorității românești.

Reamintim, în acest context, angajamentul Ucrainei, transmis constant părții române în cadrul tuturor contactelor oficiale, de respectare a normelor şi standardelor internaționale relevante în domeniul protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, precum și de asigurare că nivelul şi calitatea învățământului în limba română nu vor fi afectate de noul cadru normativ.

Avem în vedere continuarea demersurilor prin mijloacele diplomației parlamentare, în plan bilateral urmând ca o delegație formată din deputați și senatori ai Parlamentul României să efectueze, în cel mai scurt timp posibil, o vizită la Kiev pentru a iniția un dialog politic cu autoritățile ucrainene competente, în scopul soluționării conform standardelor europene a situației create de promulgarea Legii educației în raport cu învățământul în limba maternă a minorităților naționale. Vom acționa cu stăruință și în cadrul organizațiilor internaționale cu atribuții în domeniu (Secretariatul General al Consiliului Europei și Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale și Comisia de la Veneția), pentru a semnala impactul negativ al acestor modificări legislative în domeniul educației din Ucraina, în vederea determinării unor schimbări de abordare ale autorităților ucrainene”, se arată în document.

Radu Ştefan

Sursa: Ştiripesurse.ro