India e țara fără vârstă ce pășește cu pricepere în viitor urmând ritmul imnurilor sacre și tradițiile milenare ce îi oferă aerul de poveste. India modernă se schimbă mereu spre a face loc edificiilor de oțel și sticlă, iar autostrăzile sale sunt din ce în ce mai largi și extinse. Cu toate acestea, la fiecare pas, India medievală apare în peisaj și mijlocește întâlnirea cu sacrul și istoria. Persistența istoriei este imaginea definitorie a Indiei și face mai interesantă tranziția de la India imemorială la India de astăzi.

În perioada 26 septembrie – 1 octombrie 2017, poţi pătrunde în această lume fascinantă, graţie expozițiilor de fotografie: ”Sacred India” și ”Archiva”, ale artistului Amit Pasricha, pe care le găzduieşte Muzeul de Artă Cluj-Napoca. Radio Cluj este unic partener media!

Fotograful Amit Pasricha surprinde cu măiestrie și subliniază discret această tranziție prin panoramele sale ce ascund texturi și tonuri litografice.

Colecția ”Sacred India” oferă note aleatorii transcendente despre sacrul din India și surprinde, prin gesturi mărunte sau imagini de ansamblu, persistența miturilor fondatoare și felul în care ele sunt, și astăzi, parte a realității sacre a Indiei. Colecția ”Archiva” conține perspective asupra patrimoniului clasic al Indiei, de la marile sale monumente și tradițiile sacre până la peisajele culturale atât de fascinante. Cele două colecții se completează reciproc și accentuează moștenirea trecutului într-o lume nouă, aflată în continuă schimbare.

Amit Pasricha este unul dintre cei mai importanți fotografi ai Indiei. Lucrările sale se regăsesc în fiecare an în topurile de specialitate. Colecția de fotografie ”The Sacred India Book”, publicată în 2010, a câștigat prestigiosul German Photo Book Award 2014. Ultima lui colecție, ”India at Home”, lansată în 2016, reprezintă un studiu al vieții domestice a indienilor. Lucrările sale pornesc de la ideea că totul în această lume este interconectat. Panoramele sale oferă, astfel, atât o privire de ansamblu, cât și detalii semnificative pentru comunitățile pe care le reprezintă. Amit Pasricha a expus în India, New York, Londra, Berlin, Minsk, Praga, București și Sofia. Expozițiile de față au putut fi admirate și în cadrul Festivalului ”Namaste India”, ediția a IX-a, București, 12-25 iunie 2017.

NapocaNews