Peste 30 de persoane au fost evacuate aseară în urma unui incendiu care a izbucnit pe strada Cantonului din Cluj-Napoca, în zona rampei de gunoi de la Pata Râr, focul distrugând 8 barăci improvizate în care locuiau acestea.

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, a declarat că la locul incendiului au intervenit 20 de pompieri, cu 6 autospeciale şi alte utilaje.

„Incendiul a avut loc pe o suprafaţă de 500 de metri pătraţi, fiind evacute 8 familii de pe strada Cantonului. ISU Cluj a intervenit cu 20 de pompieri, 6 autospeciale şi alte autospeciale. Focul este stăpânit şi se lucrează pentru stingerea focarelor rămase”, a spus Biriş.

Şeful Poliţiei Locale din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, Marcel Bonţidean a declarat că au fost evacute 32 de persoane care vor dormi pe la rude și că focul a pornit de la o flacără deschisă.

Radu Ștefan