Iată parcul a golit toamna ce mușcă rece brazda
Florile sunt brumă de păpădie
Și timpul cade în cascade peste pomii cu umeri dezgoliți
Niște venere bătrâne și singure

Iată parcul dezbrăcat de copii și râsete zglobii
Și cocorii amintirilor au plecat în țările pustii

Vântul bate toaca unui vis pe tăpșan
unde poeții vorbesc porumbeilor voiajori
despre un bilet de dragoste nescris

Iată aleea singurătății rătăcită într-un labirint
Norii memoriei trec alungiți ca frunzele îngălbenite
în calea ta covorul întrebărilor
Fără răspuns
Iată poneii de plastic încremeniți de mirare
aleargă stepa mută
Iată râul jocului alunecă între degetele singurătății
Și ascultă ecoul de sub cămașa de ierburi uscate
Sufletul privirii înghețate pe un colț de bancă

Ionuț Țene