Filarmonica de Stat „Transilvania” organizează primul concert pentru copii din cadrul festivalului „Toamna Muzicală Clujeană”.Prezentate de-a lungul stagiunilor, concertele educative ale Filarmonicii „Transilvania” sunt menită să aducă mai aproape de cei mici muzica clasică, scopul lor fiind acela de a „creşte” şi forma publicul de mâine, de a transmite mai departe frumuseţea muzicii. În acest an, unul dintre evenimentele programului festivalului „Toamna Muzicală” le este dedicat copiilor.

Vă invităm astfel sâmbătă, 21 octombrie, începând cu ora 12:00, să ascultaţi – cu mic, cu mare – povestea simfonică „Petrică şi lupul”, de Serghei Prokofiev, interpretată de orchestra filarmonicii clujene, sub bagheta dirijorului Zsolt Jankó şi prezentată de tânărul artist Adonis Tanţa.

Concertul de sâmbătă este poate cel mai potrivit pentru a introduce copiii în lumea fermecătoare a muzicii clasice – dirijorul Zsolt Jankó.

Bilete concert pentru copii – 13 lei preţ unic. Biletele se pot cumpăra online de pe biletmaster.ro, de la agenţia de bilete a filarmonicii (cu sediul la parterul Casei de Cultură a Studenţilor), precum şi de la Colegiul Academic, sâmbătă, cu o oră înainte de începerea concertului.

NapocaNews