Câteva sute de copii și tineri au participat, marți, având fiecare câte o carte în mână, la Marșul Lecturii, eveniment care deschide Festivalul Internațional de Carte Transilvania, ajuns anul acesta la a cincea ediție.
Elevii au purtat și pancarte, pe care au scris mesaje de promovare a cititului, iar organizatorii FICT le-au vorbit, la rândul lor, despre importanța cărților și felul în care pot acestea să combată ignoranța.
‘Acest Marș al Lecturii are ca scop, în al doilea rând, să promovăm Festivalul de Carte, la care vor fi, începând de astăzi, cele mai importante edituri din țară, cărți în limbi străine, în limba româna, maghiară, germană, evenimente, lansări de carte, concerte. De ce facem acest Marș al Lecturii? Îl facem pentru voi, dragi copii. Pentru că vreau să vă spun: nu pierzi nimic dacă nu citești, dar dacă citești câștigi totul, pentru că se deschid uși prin care poți distinge binele de rău, valoarea de non valoare. (…) Pentru că așa o să știți să faceți o declarație frumoasă iubitei sau iubitului vostru’, a afirmat directorul FICT, editorul Vasile George Dâncu.
La Marșul Lecturii au mai fost invitați să vorbească Irina Petraș, președintele Uniunii Scriitorilor Cluj, și scriitorul și traducătorul Dinu Flămând, care, de asemenea, au căutat să fie cât mai convingători în încercarea lor de a-i face pe copii să citească, pentru a afla, astfel, lucruri despre trecut sau viitor, pentru a se cunoaște pe ei, dar și pe cei din jurul lor, mai bine.
‘Suntem liberi fiindcă citim’, le-a spus elevilor Irina Petraș.
Marșul Lecturii a avut loc, ca în fiecare an, în fața Universității Babeș-Bolyai, în fața statuii Școlii Ardelene. Operă a sculptorului Romulus Ladea, grupul statuar a fost dezvelit la Cluj în 1973 și îi reprezintă pe Samuil Micu, Gheorghe Șincai și Petru Maior — cei trei corifei ai mișcării Școala Ardeleană, inițiată de intelectualitatea românească transilvană.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

