CFR Cluj a revenit pe primul loc în clasamentul Ligii I de fotbal, după ce a învins-o pe Dinamo cu scorul de 2-0 (0-0), duminică seara, la București, în etapa a 18-a, titrează Agerpres.

CFR a tranșat disputat în primele zece minute ale reprizei secunde, când au marcat francezul Billel Omrani (49), din pasa lui Ciprian Deac, și argentinianul Juan Emanuel Culio (55 — penalty), după un fault comis de Maxi Oliva la Deac.

Dinamo a avut ocazii bune de gol prin Ionuț Nedelcearu (18), Paul Anton (43, 63, 64), în timp ce clujenii au avut o bară, în min. 32 (Ovidiu Hoban), și o situație bună, ratată de Omrani (76).

Dinamo, care riscă să rateze play-off-ul, este la al doilea eșec consecutiv acasă, după 0-4 cu FC Viitorul.

CFR are două victorii și un egal în ultimele trei etape, în care nu a primit gol.

În tur, CFR Cluj s-a impus cu 1-0.

FC Dinamo București — CFR 1907 Cluj 0-2 (0-0), stadion Dinamo — București
Au marcat: Billel Omrani (49), Juan Emanuel Culio (55 — penalty).
Arbitru: Ovidiu Hațegan (Arad); arbitri asistenți: Octavian Șovre (Satu Mare), Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava); arbitru de rezervă: Iulian Dima (București)
Observatori: Cornel Sorescu (Pitești) — CCA, Constantin Stătescu (București) — LP

NapocaNews, Foto: GSP