Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România anunţă cu tristeţe stingerea din viaţă a profesoarei şi scriitoarei Maria Vodă Căpuşan.

Odihnească-se în pace!

Maria Vodă-Căpuşan (30 decembrie 1940, Timişoara – 16 noiembrie 2017, Cluj-Napoca). Teatrolog, eseistă. Este fiica Vioricăi Vodă (născută Iuga), actriţă, strănepoată a lui George Bariţiu, şi a lui Ştefan Vodă, magistrat. Liceul „George Coşbuc” (1953-1956) şi Facultatea de Filologie a UBB Cluj-Napoca (1956). Doctoratul în 1969 cu o teză despre teatrul francez contemporan. Face carieră didactică universitară la Cluj. Debutează în 1968 la „Tribuna” cu un articol despre Jean Cocteau, iar editorial în 1976 cu volumul Teatru şi mit. Este prezentă în „Steaua”, „România literară”, „Contemporanul”, „Ramuri” etc.
Volume: Teatru şi mit, Cluj Napoca, 1976; Dramatis personae, Cluj Napoca, 1980; Despre Caragiale, Cluj-Napoca, 1982; Teatru şi actualitate,Bucureşti, 1984; Pragmatica teatrului,Bucureşti, 1987; Camil Petrescu. Realia,Bucureşti, 1988; Accente,Cluj Napoca, 1991; Mircea Eliade. Spectacolul magic, Bucureşti, 1991; Marin Sorescu sau Despre tânjirea spre cer, Craiova, 1993; Caragiale?, Cluj Napoca, 2002; 2011; Dictionnaire des relations franco-roumaines (în colaborare cu Marina Mureşanu-Ionescu şi Liviu Maliţa), Cluj Napoca, 2003.
Traduceri: Marcel Brion, Homo pictor, prefaţă de Dumitru Matei, Bucureşti, 1977 (în colaborare cu Victor Felea); Petru Dumitriu, Zero sau Punctul plecării, Bucureşti, 1992 (în colaborare cu Horia Căpuşan); Mihai Eminescu, Poezii – Poemes, ediţie bilingvă, prefaţă de Mircea Zaciu, postfaţă de Tudor Ionescu, Cluj Napoca, 1999 (în colaborare cu Ariadna Combes).

Teoretician şi analist al literaturii dramatice, Maria Vodă-Căpuşan. concepe o poetică teatrală modernă, originală sub multe aspecte, axată îndeosebi pe metodele de investigare oferite de semiotică, teoria textului şi estetica receptării. Interpretarea „semnelor” dramatice într-o viziune semiologică, panoramică, comparatistă îi prilejuieşte un excurs critic nuanţat, menit să surprindă specificul, structura şi modalităţile teatrului, privit ca „fenomen complex, constituit din semne diverse” (Accente). Studiile sale vădesc o certă orientare către teoretizarea fenomenului, organizându-se într-un „discurs asupra metodei” ilustrat printr-o varietate de modele exegetice preluate din literatura română şi universală, comentate cu rigoare demonstrativă şi cu fervoare interpretativă. (Magda Wächter)
Scriitura elegantă, adeseori memorabilă în segmentele sale de concizie plastică, se întemeiază pe o lectură lucid asumată. Dimitrie Cantemir, Shakespeare, Caragiale, A. Jarry, Cehov, Pirandello sunt câteva din locurile explorate, comparabile prin prezenţa a două realităţi ireale: teatrul lumii şi teatrul din teatru. Reprezentaţia dramatică e receptată dincolo de text; cuvântul, instrument al literaturii şi primă treaptă de descifrare codificată a umanului, este supus în teatru unei decantări secunde; gestul, acompaniat de muzică, pictură şi dans, este sinonim cu dubla rafinare a esenţelor, ambiţionând să substituie viaţa însăşi. Lumea ca teatru urcată pe scenă şi teatrul coborât în stradă, vulgarizat în cel mai nobil înţeles al cuvântului, prin artificii mereu redescoperite de autorii dramatici, accentuează inefabila interferenţă a realului cu imaginarul. (Irina Petraş)
În încercarea de a demonstra teatralitatea teatrului, autoarea pune la contribuţie o bibliografie temeinic asimilată, precum şi instrumente analitice de ultimă oră. Eseurile au un caracter preponderent teoretic, referindu-se mai puţin la o anume piesă sau la un anume spectacol, cât la fenomenul teatral, cu dimensiunile şi conceptualizările sale fundamentale. Autoarea consideră că, în dramaturgia secolului XX, scenariile mitice îşi conservă funcţia modelatoare şi integratoare, în ciuda pasiunii negatoare a diferitelor mişcări literare, avangardiste sau moderniste pur şi simplu.[…] În cărţile sale, Maria Vodă-Căpuşan oferă sinteze teoretice demne de interes, din perspectiva unor noi abordări metodologice şi epistemologice, aplicate cu discernământ critic şi erudiţie neostentativă. (Iulian Boldea)