Medicii pediatri clujeni vor să înființeze o asociaţie în Transilvani la începutul anul 2018 cu scopul de a întări relaţiile dintre medicii pediatri cu diverse specializări, din punct de vedere profesional, şi de a colabora mai strâns pentru binele pacienţilor, care sunt copiii.

Angela Butnariu, membru fondator al asociaţiei, a declarat azi la cea de-a 9 –a ediţie a Conferinţei „Progrese în pediatrie” că munca în pediatrie nu se poate face decât în echipă.

„În cadrul conferinţei am pus bazele unei asociaţii a medicilor pediatri din Transilvania, care sperăm să o înfiinţăm în primele luni ale anului viitor. Scopul acesteia este de a întări relaţiile dintre medicii pediatri cu diverse specializări, din punct de vedere profesional, şi de a colabora mai strâns pentru binele şi în beneficiul pacienţilor noştri, care sunt copiii. Munca în pediatrie nu se poate face decât în echipă, în condiţiile în care un pacient de-al nostru are nevoie, de exemplu, şi de nefrolog şi de un cardiolog. De asemenea, ne propunem să întărim legăturile cu medicii de familie şi cu medicii şcolari. Noi, aici, în Transilvania, avem nişte particularităţi în ceea ce priveşte atitudinea terapeutică, comportamentul faţă de bolnav”, a spus Butnariu.

Sediul central al viitoarei asociaţii a pediatrilor din Transilvania va fi la Cluj-Napoca şi vor fi înfiinţate filiale în fiecare judeţ din regiune.   

 Angela Butnariu a precizat că în cadrul celei de-a 9-a conferinţe „Progrese în pediatrie”, dedicată memoriei medicului clujean Aurel Bizo, care a decedat în luna septembrie 2017, s-au abordat teme de specialitate privind nefrologia pediatrică, în care s-au prezentat lucrări din nefrologia patologică a copilului, privind patologia endocrină şi gastroenterologie pediatrice şi patologia respiratorie şi cardiovasculară.

Şeful Clinicii Pediatrie II, Gheorghe Popa, a declarat la rândul său că Aurel Bizo a revoluţionat nefrologia pediatrică din România şi a fost un medic dedicat copiilor bolnavi care avea o capacitate de muncă „ieşită din comun”.  

La conferinţă au fost prezenţi, printre alţii, reprezentanţi ai conducerii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Cluj, Mihai Moisescu – Goia şi Dorina Duma, Mariana Andreica, fosta şefă a Clinicii Pediatrie II, Gheorghe Popa, şeful Clinicii Pediatrie II, Lenuţa Popa, şefa Clinicii Pediatrie I, directorul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj, Cornel Aldea.

În total au participat peste 260 de medici din judeţele Cluj, Satu Mare, Bihor, Alba, Sălaj.

Radu Ştefan