Ce nasol
să fii obligat de fiecare dată
să alegi răul cel mic
numai ca să nu te pricopseşti
cu cel mare

trupuri plutind conjunctural
într-o aparentă armonie
aranjate de grijulii stilişti

sufletul lor urcă în rotocolae
inconsistent precum fumul
devenind instant glazură

lucrurile forţate
ajung mai târziu fără excepţie
tornade în serie

religiozitate demn-afişată
de zei grifoni
defilează în şir indian
voioşi precum o ceată de bătrâni
bălăcindu-se într-o piscină
cu apă termală

de data aceasta sufletul tău
e prins şi el
în burduful acordeonului
la care se cântă în draci

tangajul e-n creştere
inevitabil vei fi aruncat
peste margine

ce nasol
să eviţi în fiecare clipă Marele Rău
alegându-l cu obstinaţie pe celălalt
mai firav

alternativă nu există

(soluţia salvatoare
e ţinută întotdeauna ascunsă
până la acţionarea
butonului de panică)

oricum
binele nu mai poate fi observat

precis e undeva pe-acolo
în spatele răului pitic –
cel cu umerii atât de largi
şi pumnii atât de puternici

nu mai scapă nimeni

Sorin Grecu