Decizia recentă a Consiliului de Stat din Franța privind eliminarea, în termen de șase luni, a crucii de pe monumentul ridicat în 2006 în onoarea Sfântului Ioan Paul al II-lea la Ploermel, în Bretania, i-a deranjat nu doar pe polonezi, țara natală a Papei Wojtyla, unul din artizanii căderii comunismului, ci chiar pe politicienii francezi de dreapta.

Pe rețelele de socializare se multiplică protestele cu hashtag-ul #MonttreTaCroix, în timp ce premierul polonez, Beata Szydlo, a făcut apel la Franța să revină asupra deciziei. Cu un argument simplu și direct: Chiar dacă secularismul este un principiu din Constituția Franței, nu se poate nega că Karol Wojtyla a fost unul dintre cei mai importanți lideri ai Bisericii creștine și unul dintre cei mai de seamă membri ai națiunii catolice poloneze din întreaga sa istorie.

Beata Szydlo a oferit o soluție de compromis, astfel încât să aibă o casă nouă, pentru a o salva de la cenzură: „Marele nostru polonez, un mare european, este simbol al unei Europe creștine și unite”.

Premierul polonez a denunțat, de asemenea, „dictatele corectitudinii politice” și „secularizarea statului” care promovează „valori străine culturii noastre, lucru care duce la terorizarea europenilor în viața lor de zi cu zi”, scrie express.co.uk.

Louis Aliot, vicepreședinte al Frontului Național, susține că decizia ar putea duce la „distrugerea societății noastre iudeo-creștine”.

NapocaNews