Plantă originară din Europa de Est și din unele părți din vestul Turciei, traista-ciobanului este utilizată în medicina tradițională pentru efectul său hemostatic și nu numai.

Cunoscută și sub numele de tășculiță, peștele-calului sau pungulița-păstorului, traista-ciobanului este una dintre cele mai răspândite plante de la noi din țară, fiind întâlnită atât în zone de câmpie, cât și în pășuni alpine. Are proprietăți astringente, analgezice, diuretice, hipotensive și hemostatice. Este bine de știut că nu are voie să stea la soare după recoltare și trebuie uscată numai la umbră. Se păstrează în săculeți de pânză.

Una dintre cele mai importante plante pentru a opri sângerările este traista-ciobanului. Aceasta are un efect hemostatic puternic datorită tiraminei și a altor compuși conținuți, putând fi folosită la tratarea sângerărilor menstruale severe (menoragie), nazale, uterine, gastrice, intestinale și apărute după naștere. Planta grăbește coagularea.

În ce alte probleme mai este de ajutor

Calmarea durerilor abdominale, diaree, insuficienţă cardiacă compensată.

Tratarea leziunilor țesuturilor cutanate precum arsuri, tăieturi, acnee, hemoroizi externi.

NapocaNews