Ideea e, așteptăm până ajungem iar la două ore de program TV pe zi sau facem și noi ceva?! Înainte de a fi prea târziu… Înainte de a ajunge iar niște „tovarăși” spășiți în trecerea lor prin vremuri… Să facem ceva, dacă nu pentru noi, căci suntem amorțiți, plictisiți, cu rezerva de entuziasm a tinereții (democrației) epuizată, oscilând între debusolare și indiferență, să mișcăm ceva măcar pentru cei ce vor veni după noi!

Chiar așteptăm să ni să pună lacăt pe libertăți, pe opțiuni și decizii pentru a vedea mămăliga explodând? Păi’, la starea de nemișcare în care ne complacem s-ar putea să ne explodeze nouă în față și tot noi să fim cei ce ne vom arde cu ea…

Chiar nu vedem că actuala putere nu se mai limitează în a-și trânti picioarele jegoase peste instituții, ci încalecă de-a dreptul economia de piață? Chiar nu realizăm că acel clișeu folosit la „asanarea” manualelor școlare a fost un model de încadrare aplicat pentru a vedea dacă stăm cuminți la locurile noastre în procesul de deformare și încastrare într-un țarc al tâlharului Procust? Chiar nu putem face o minimă anticipație, nu ne putem pune în rolul acestor „colectiviști” care ne conduc pentru a înțelege că, în orice clipă, un alt reper al libertăților nostre poate deveni un simplu „auxiliar”? Că în numele unor principii naționaliste și de drept suveran, suntem manipulați și întorși tocmai împotriva propriei țări.

Puterea vrea să traseze până și dobânzile la credite! Să impună ea o marjă a acestora, îngropând practic locul unde creditele își definesc ele „prețul”, ca marfă (căci și banii sunt o marfă), la întâlnirea cererii și ofertei! Chiar nu am înțeles de ce guvernul a pus bazele înființării unei bănci „personale”, de executiv? Nu ne-am agitat atunci, deși o asemenea instituție nu doar devine un concurent neloial al băncilor comerciale de pe piață, dar poate pune o botniță monopolistă inclusiv Băncii Naționale… Sigur, speculând lipsa de empatie a societății cu matusalemicul Isărescu, puterea ar putea face o mișcare finală sub privirile admirative ale societății…

„Corsetul” deja verificat în cazul auxiliarelor se va aplica, tot în numele unor principii sănătoase, de politici protecționiste, pentru „colectivizarea”, pas cu pas, a tot ceea înseamnă „și altele”… Se bate toba pentru înființarea unor fabrici care să gestioneze resursele țării. Este foarte bine, dar dacă statul devine un monopolist exclusiv, s-ar putea să trecem și mai repede peste una dintre fazele pe care Istoria noastră le-a mai trăit. Târârea pe uscat a ultimilor reprezentați ai libertății economice de la jumătatea secolului trecut, o economie liberă pe care am mai trădat-o o dată… Atunci, erau înfierați burghezii, acum vor urma patronii… Ușor-ușor, Istoria își așează peste noi partea hidoasă pe care nu am extirpat-o la timp. Sigur, nu este ea de vină. Istoria este doar o roată care ajunge să ne strivească iar cu părțile ei hidoase doar când este dirijată de „cârmaci”. Ocârmuitori pe care noi îi lăsăm să-i țină frâiele…

Se anunță vremuri grele pentru mediul privat, pentru independența justiției, pentru drepturile noastre de a alege… Pentru tot ceea ce guvernanții privesc pe post de „auxiliare”…

Un scurt popas în mediul privat și am auzi „îngrozirea” care vuiește acolo… Dar nimeni nu iese în stradă pentru asta… Ieșim pentru „independența justiției” și ocrotirea magistraților! Foarte bine! Pentru că trebuie să îi apărăm în fața acestor nemernici puși pe hăcuit. Dar nu simțim că mai aproape de piele, dincolo de cămașa Justiției, care începe să ne strângă pe la coate, se află haina subzistenței economice de care ne dezbracă acestă putere?

Ne vom trezi în 2018 că nu ne va mai arde de nici o celebrare… Ne vom trezi că, în loc să avem un 2018 ca an de rememorare a unei clipe astrale, vom fi noi într-un an de încercare, de cumpănă chiar… Supraviețuire, subzistență, „descurcăreală”? La astfel de „valori” vrem a ne întoarce? Cu astfel de „simboluri” vrem să onorăm sacrificiul înaintașilor? Cu un 2018 în care vom ajunge să pescuim bucăți din ceea ce am fost ca economie de piață, ca libertăți economice, pentru a le pune într-un loc din care, o generație mai capabilă, să vină să le așeze pe meterezele cetății lor?

Am ajuns în prag de Centenar să fim amenințați cu pușcăria ca ultimii lotri! De proprii conducători! Amenințați cu zeghea pentru orice restanță fiscală, salarială, financiară pe care am îndrăzni să o avem față de ei! Doar citind lista impozitelor și obligațiilor fiscale pentru care, „nu s-ar putea”, ci vom ajunge în pușcărie la momentul întârzierii cu 30 de zile a plății lor, și ar trebui să ne dăm seama că nimeni nu va scăpa… Pentru că, așa cum de „split TVA” nu va scăpa în final nici o firmă, metodologia fiind gândită să te prindă la un moment dat, ca zile de întârziere sau ca sumă datorată, nici de spectrul închisorii pentru neplata la timp a obligațiilor fiscale nu va scăpa nimeni!

Sigur, nu vor putea băga la pușcărie o țară întreagă! Chiar dacă pare că pentru asta au golit penitenciarele de infractorii (lor)… Nici nu i-ar interesa asta, ci semănarea unei fricii generalizate, în care „securitatea” celuilalt regim să fie „încarnată” de zeci de mici noi dumnezei de stat…

Și să nu ajungem că ne trezim că nici nu vom mai avea când să strigăm: „Români, treziți-vă!”, ci de-a dreptul „Fugiți! Salvați-vă! Emigrați!”… Că ăștia ne scot din țară și noi doar ne uităm cum tot ceea ce era normal, firesc, cutumă, normă, drept, sau pur și simplu „de bun simț” în democrația post-decembristă, fie ea și cu minusurile ei, devine istorie în social-comunismul actualei guvernări-sistem.

Avem un comitet cincinal de proiecție? Urmează poate și agenții ale planificării „de stat”, cu feluriți „daea” pe post de guru ai îndobitocirii. Și stăm încă în letargie?

Avem un parlament plin de „țățismele” și ifosele unui cabinet „numărul doi” multiplicat în zeci de nesimțiți cu fețe și vocabular de porci… Și tot nu vedem spre ce ne îndreptăm? Tot nu pricepem unde suntem duși?

A fost o clipă de curaj în care am fi fost în stare să o jupuim pe „savanta-academician” pentru felul mojic în care ne trata și ne vorbea… Acum sunt zeci de astfel de dobitoace și care nu sunt nici măcar retardate într-o prostie crasă, ce trebuie mascată prin agresiuni verbale, ci sunt de o violență încarnată din suficientă istețime pentru a ne trata așa și a rămâne neatinși pe locurile lor.

Suntem jigniți, loviți cu mașinile de aceste stârpituri politice, amenințați de parcă noi suntem ei, adică hoții, pungașii, târfele centuriste al interesului… Dar tăcem! Ba, îi mai și luăm la puricat pe cei ce încă se mai revoltă!

Cezar Adonis Mihalache – Națiunea