Vorbeam zilele acestea cu un cunoscut monarhist clujean care îmi povestea despre călătoria sa la catafalcul Regelui Mihai I expus la Palatul Regal. Era impresionat de buna organizare a funeralilor, care arăta o astfel de Românie, una regală, care merge ceas. L-a emoționat cozile de ore întregi ale românilor ca să intre în sala tronului pentru a se închina la catafalc. A văzut copii, care au așteptat în liniște să ajungă la sicriul regal să-și prezinte omagiile fără să arate nerăbdare sau nervozitate. Era un sentiment religios, o formă de recunoștință a românilor față de Regele Mihai I și faptele sale. A fost evident că funeraliile au scos din români ceva inefabil și nobil legat de o Românie metafizică dincolo de un republicanism găunos și materialist. Casa Regală este o paradigmă structurală de unificare morală și politică a României. Pietatea față de Regele Mihai I are o conotație transcendentă. Ca om, Regele Mihai posibil să fi făcut greșeli, de altfel tinereța sa la înfăptuirea actului istoric de la 23 august 1944 poate să nu-i fi indicat cea mai bună cale de acțiune fără victime colaterale. Dar trebuie să fim sinceri și să spunem că fără 23 august 1944 IV Stalin nu ar fi respins decizia Comisiei Litvinov și ale anglo-americanilor ca Transilvania de nord să rămână la Ungaria sau ca stat independent. Mulți îl acuză pe Rege de ce l-a predat pe Ion Antonescu unor persoane particulare – comuniști – coordonate de fostul ofițer român Emil Bodnăraș, care după detenția din cartierul Vatra Luminoasă l-a dat pe mâna sovieticilor. Predarea lui Ion Antonescu Moscovei a fost prețul plătit de Regele Mihai I că e sincer în îndeplinirea până la capăt a consecințelor actului de la 23 august 1944 și gajul alianței armatei române cu cea sovietică pe frontul de vest. Sovieticii nu l-au iertat pe mareșalul Antonescu că și-a trimis trupele într-o declarativă cruciadă până pe malul Volgăi. De altfel anglo-americanii nu au dorit comutarea condamnării la moarte a lui Ion Antonescu în detenție pe viață, deși Mihai I ar fi dorit acest lucru după unele surse. Astfel mareșalul a fost executat pe 1 iunie 1946 la insistențele sovieticilor și anglo-americanilor, dovedind că România era considerată un fost inamic și o țară înfrântă. Recuperarea Ardealului de nord în acest context se datorează evident lui Mihai I ca urmare a deciziei de la 23 august 1944.

Zilele trecute poporul român a simțit importanța istorică a acestui ultim rege și a dorit să-i aducă un impresionant și pios omagiu. La cataalcul lui Mihai I am văzut o Românie normală și religioasă, așa cum ar i trebuit să arate, foarte frumoasă, dacă nu aveam cezura celor 45 de ani de comunism. Mihai I a fost Regele până la moarte și pentru că a fost miruit de patriarh la încoronare. Pe fruntea sa a fost pecetea regală pusă de biserica ortodoxă. Regele Mihai I a depus jurământul, a fost încoronat şi a fost uns cu Sfântul şi Marele Mir la 6 septembrie 1940. Jurământul a fost depus dimineaţa, în faţa Patriarhului Nicodim, a prim-ministrului și a președintelui Curții de Casație, în Sala Tronului a Palatului Regal. Încoronarea (cu Coroana de Oţel a Regelui Carol I) şi Ungerea cu Sfântul Mir au avut loc la Catedrala Patriarhală, urmate de Sfânta Liturghie. A fost singura dată când Regele Mihai a purtat efectiv Coroana de Oţel. Jurământul nu a putut fi depus în faţa Parlamentului, deoarece acesta fusese dizolvat anterior de Carol al II-lea. De aceea conform tradiției regale urmașul lui Mihai I este de drept monarhul României.

Am fost neplăcut surprins de mesajul anti-monarhist al președintelui Klaus Iohannis care insistă pe imposibilitatea organizării unui referendum pentru monarhie deoarece e anticonstituțional. Legea fundamentală de azi este rodul unei clici perestroikiste care a ajuns la putere prin lovitură de stat, conform declarației parchetului general. În această chestiune Klaus Iohannis s-a pus în fruntea unor foste structuri securisto-bolșevice, ce se teme că-și pierde privilegiile și care nu e capabilă să păstreze unitatea României și pacea societății românești față de agresiunile agenților interni. Anarhizarea politicii românești și radicalizarea conflictelor partinice în țara noastră este rodul acestei acțiuni dualiste împotriva intereselor poporului român. Se vrea o justiție ruptă de societate ca instrument al unor forțe externe pentru a se dilua și anihila suveranitatea țării? În acest context geopolitic complicat în care România e izolată, monarhia și Casa Regală e garantul unității naționale și a libertății poporului nostru. Un referendum pentru schimbarea constituției poate aduce și modificarea formei de guvernământ: de la republica comunistă a lui Petru Groza la România regală, independentă și suverană față de imixtiunile marilor puteri.

Ionuț Țene