Academia Română a făcut public un document în 10 puncte despre Centenarul Marii Uniri. În documentul de pe siteul său oficial, Academia amintește că Marea Unire de la 1918 este „clipa astralaă a acestui popor, un moment care a încununat un proiect politic amplu, de mare complexitate și urmat cu acribie, indiferent de conjucturi”.

De asemenea, forul academic le reamintește românilor că „prin succesul lui 1 Decembrie 1918, românii trebuie să înțeleagă că nici în „gena românească”, nici în „psihologia poporului român”, nici în geografia sau religia lui nu este înscrisă vreo fatalitate a eșecului și a înfrângerii. Din moment ce același popor a repurtat, mai ales la 1 Decembrie 1918, succese politice sau strategice marcante, interne și internaționale, înseamnă că se poate. Iar dacă acum nu se poate, eșecul este exclusiv al nostru, al celor de astăzi, care nu mai pot, la 100 de ani de la Unire, să se ridice la înălținea înaintașilor”.

Academia le reamintește tuturor că integralitatea teritoriului românesc nu se va pune în discuție. De asemenea, Academia Română afirmă că vecinii României de la Est și Vest doresc să creeze o problemă artificială, – cea a minorităților – pentru a putea fi rezolvată „în alți termeni decât cei de atunci”, adică momentul 1918. De asemenea, Academia afirmă că democrația liberală este unul dintre reperele esențiale ale devenirii ei ulterioare.

„Tratatul de la Trianon, democrația liberală, principiile wilsoniene care au stat la baza reconstrucției europene, pax americana sunt pentru România reperele esențiale ale devenirii ei ulterioare”,scrie Academia.

Academia afirmă că Moscova și Budapesta promovează „liberalismul” la București, dar „iliberalismul” la ele acasă și că acest curent politic a fost precursorul nazismului și fascismului! Academia cere factorilor politici să respingă iliberalismul și să accentueze integrarea în Uniunea Europeană. Iliberalism este numele dat de regimurile din Occident pentru politica conservatoare dusă de Polonia sau Ungaria, dar și Rusia.

„ Academia Română constată că aceste invitații la „dialog”, care se întețesc pe toate canalele, și dinspre Est și dinspre Vest, vin din partea unora care astăzi propovăduiesc pe față iliberalismul și sunt în prima linie a contestării normelor de funcționare a Uniunii Europene. Nu poți fi iliberal intransigent la tine acasă și să te transformi, credibil, în „liberal” atunci când ești în afara frontierelor tale. Nu poți promova iliberalismul la Moscova sau Budapesta și „liberalismul” la București. Regimurile iliberale care se întețesc în preajma României, și la Est și la Vest, devin tot mai vizibile în lumina Centenarului, căci unele dintre cele mai nocive consecințe ale războiului mondial au fost regimurile (inițial) iliberale care, ulterior, s-au transformat, nefast și explicit, în regimuri fasciste și naziste. Acestea, alături de omologul lor sovietic/comunist, au fost năpastele secolului XX și nu vrem să le mai vedem niciodată.[…] Răspunsul României și al Europei la iliberalism trebuie să se manifeste prin mai multă Uniune Europeană. Nu trebuie admisă în niciun caz o pactizare cu iliberalismul, indiferent de direcția din care vine”, scriu Academicienii.

NapocaNews