Hotelul Teleferic din Poiana Brașov a găzduit în acest sezon multe vip-uri locale dar nu numai. Un grup care a atras atenţia încă de pe data de 30 decembrie a fost acela al Excelenţei Sale Stella Ronner Grubacic, Ambasador al Olandei.

Potrivit cancan.ro, ambasadoarea, o critică a diferitor măsuri guvernamentale, dar şi a legilor justiţiei, şi-a petrecut vacanţa de Revelion alături de soţ şi fiu, dar şi de câţiva apropiaţi.

Grupul de prieteni „olandezi” şi-a petrecut seara de 30 decembrie în barul de la Teleferic. Grupul era format din celebrul poliţist antidrog Petru Pitcovici, arestat nu demult într-un dosar de trafic de cocaină cu “Pablo Escobar al României” (Dan Chioru’), venit cu soţia, celebrul asfaltator Nelu Iordache, condamnat recent la 6 ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, venit cu soţia, potrivit sursei citate. În plus, la masă a mai fost și Orlando, Regele Condimentelor, un afacerist cu o bună reputaţie.

Ambasadele Belgiei, Danemarcei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Olandei şi Suediei în România au transmis în decembrie 2017 un comunicat comun, în care atrăgeau atenţia că modificarea în Parlament a legilor justiţiei, precum şi amendamentele depuse la Codurile Penale, riscă să pună în pericol progresele făcute de ţara noastră în domeniul reformelor din justiţie, conform stiripesurse.ro.

Au început să apară critici dure după ce CanCan.ro a scos la iveală imagini cu ambasadorul Olandei, Excelenţa Sa Stella Ronner Grubacic, la masă alături de mai multe personaje controversate. Este vorba despre celebrul asfaltator Nelu Iordache, condamnat recent la 6 ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, dar şi despre celebrul poliţist antidrog Petru Pitcovici, arestat nu demult într-un dosar de trafic de cocaină cu “Pablo Escobar al României”.

Jurnalistul Sorina Matei se numără printre cei care i-au adus critici dure ambasadorului. Într-o postare pe Facebook, ea susţine că oficialul stă la masă cu corupţi şi „pledează împotriva legilor Justiţiei pe care sunt convinsă că nu le-a citit”.

NapocaNews, Foto: Cancan