Poliţiştii locali din cadrul Serviciilor Inspecţie comercială și Control trafic rutier, în colaborare cu Poliția Transporturi, au desfăşurat în zilele trecute o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale privind activitatea de taximetrie, în incinta Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” și în imediata vecinătate. În urma acestor verificări au fost constatate nereguli precum: lipsa autorizațiilor taxi, lipsa asigurărilor de bunuri și persoane, buletine de verificare metrologică a aparatelor de taxat-expirate, opriri/staționări neregulamentare.

Pentru neregulile constatate au fost încheiate 17 procese-verbale de constatare a contravenţiilor, în valoare de 6.590 lei în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 109/2010 – aprobarea Regulamentului-cadru pentru organizarea şi executarea serviciului de transport public local în regim de taxi, ale Legii nr. 38/2003 cu modificările și completările ulterioare (legea taximetriei) și ale O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările şi completările ulterioare – regimul circulației pe drumurile publice. De asemenea, ca măsură complementară, conducătorilor auto depistați cu astfel de deficiențe li s-au aplicat 4 puncte de penalizare și au primit somații pentru aplicarea prevederilor H.C.L. nr. 61/2014 – staționare neregulamentară pe trotuar.

NapocaNews