Emil Boc sustine ca nu a beneficiat de tratament preferential din partea medicului Mihai Lucan, iar despre contractul de concesiune pentru realizarea clinicii LukMed, acesta afirma ca a fost aprobat de Consiliul Local Cluj-Napoca inainte ca el sa fie ales primar.

Emil Boc a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax ca a avut scurte interventii medicale, care nu au necesitat internare, atat la clinica de stat, cat si la clinica privata.

„Contractul de concesiune pentru realizarea clinicii LukMed, care stabilea pretul si suprafata de teren, a fost aprobat de catre Consiliul Local Cluj-Napoca inainte ca eu sa fiu primar.

In timpul mandatului meu, Consiliul Local a detaliat, prin Hotarari de Consiliu, precizarile din contractul de concesiune stabilite inainte ca eu sa fiu primar. Nu am beneficiat de niciun fel de tratament preferential din partea domnului Lucan, am avut scurte interventii medicale, care nu au necesitat internare, atat la clinica de stat, cat si la clinica privata.

In conditiile in care actul medical se putea realiza in Cluj-Napoca, am considerat firesc sa am interventia medicala acasa si nu in strainatate”, a spus Boc.

In ultima vreme se aud voci critice ca sunt interese pentru ca bolnavii români sa beneficieze de tratament in strainatate.
NapocaNews