Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Vákár István, a primit joi, 18 ianuarie 2018, vizita Excelenţei Sale, domnul Hans E. Tischler, Consul al Republicii Federale Germania la Sibiu.

În cadrul întâlnirii, vicepreşedintele Consiliului Judeţean a prezentat Excelenţei Sale potenţialul economic, investiţional şi turistic pe care judeţul Cluj îl are, precum şi cele mai importante proiecte aflate în derulare la nivelul forului administrativ judeţean. Scopul acestui demers a fost acela de a impulsiona dezvoltarea relaţiilor de cooperare bilaterală în multiple domenii de interes reciproc.

Tot pentru a susține cauza judeţului şi pentru a convinge oficialul german de avantajele pe care județul le are, vicepreședintele Vákár István a evidenţiat pe parcursul întâlnirii faptul că acesta găzduieşte cel de-al doilea centru universitar al ţării, peste 25% din locuitorii municipiului fiind studenţi. Această forţă de muncă înalt calificată și vorbitoare de limbi străine constituie un punct forte ce recomandă Clujul din punct de vedere investițional.

De cealaltă parte, oficialul german a manifestat un interes deosebit în ceea ce priveşte colaborarea pentru susținerea și promovarea învățământului profesional și vocațional, precum și pentru atragerea unor companii nemțești care să îi recruteze pe absolvenții acestor școli. Excelența Sa, domnul Hans E. Tischler a subliniat ideea că în societatea actuală există o lipsă acută de muncitori calificați, fapt care determină o problemă serioasă pe piața muncii. De asemenea, pe lângă ideea încheierii unor parteneriate în domeniul educațional, oficialul german și-a exprimat întreaga deschidere pentru stabilirea unor colaborări care să contribuie la îmbunătățirea sistemului medical clujean, în special prin atragerea unor finanțări străine și încheierea unor parteneriate de tip public-privat în acest domeniu.

,,Consider că discuțiile purtate au fost unele extrem de benefice, marcând un pas important în colaborarea româno-germană și în identificarea domeniilor în care se pot realiza cu prioritate schimburi de informaţii şi expertiză, precum şi schimburi economice. Ne dorim ca atuurile noastre să fi fost unele convingătoare și să se concretizeze, în cel mai scurt timp.”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Vákár István.

În final, reprezentanţii celor două părţi au stabilit modalităţile viitoare de schimb de informaţii şi au decis să analizeze împreună ideea derulării în perspectivă a unor proiecte de interes comun, în special în domeniile educațional, medical și al turismului.

NapocaNews