„Niciodată n-am să fiu în stare să mărturisesc cât de delicat şi de atent este îngerul păzitor, şi câte daruri mi-a făcut!”
Aspazia Oţel Petrescu se naşte la 9 decembrie (26 noiembrie, pe stil vechi) 1923, în comuna Cotul Ostriţei, în casa bunicilor materni; primul copil din cei trei (fratele – Anatolie, sora – Ariadna, decedată la opt luni) al învăţătorilor Ioan şi Maria Oţel (născută Axani).
Urmează cursurile primare la şcoala din comuna Ghizdita (Fântânele), judeţul Soroca, judeţ de baştină al familiei Oţel.
Este înscrisă la Liceul din Bălţi, oraş mai apropiat de casă decât Soroca, fiind retrasă după un trimestru, pe caz de boală.
Între 1936-1940 urmează cursurile la Liceul de fete ortodox Elena Doamna din Cernăuţi. În frământările anului 1940 (prima cedare la opresiunea rusească) pierde din nou un an şcolar. În 1941 reia cursurile la acelaşi liceu, recuperând anul pierdut şi urmând regulat clasa a 5-a şi în particular, concomitent, clasa a 6-a. Îşi ajunge din urmă generaţia în clasa a 7-a. La 18 martie 1944 se întrerupe şcoala, luând calea refugiului, dramatic şi definitiv de data aceasta. Îşi ia bacalaureatul la Orăştie, în 1944, sub bombardamente.
Între 1944-1948 urmează Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj, primul an la Sibiu, unde Universitatea era refugiată şi apoi la Cluj. În timpul facultăţii conferenţiază în cadrul FORS (Frăţia Ortodoxă Română Studenţească), cu lucrarea Iisus în poezia română. Este una dintre elevele lui Lucian Blaga, care o va încuraja să-şi cultive talentul literar. De altfel, filosoful îi va urmări mereu traseul, întrebând, după închiderea autoarei, dacă aceasta a fost eliberată. Coincidenţa unei rânduieli tainice a făcut ca şi Maestrul Lucian Blaga, căreia autoarea îi va păstra o vie şi caldă amintire, să aibă parte de o asiduă şi nedreaptă prigoană comunistă, asemenea întregii sale generaţii de sacrificiu, al cărei destin a oscilat între temniţă, exil şi marginalizare.
Între 1946-1948 a funcţionat ca dactilografă la prestigiosul Centru de Studii şi Cercetări Transilvane, condus de remarcabilul profesor academician, istoricul Silviu Dragomir.
La 9 iulie 1948 este arestată în plină sesiune de examene, fără să fie absolventă şi fără posibilitatea de a susţine examenul de stat. Este condamnată la 10 ani de temniţă grea pe care i-a executat în diferite închisori: Mislea, Dumbrăveni, Miercurea Ciuc. Motivul arestării a fost unul simplu şi devenit deja clasic pentru ideologia comunistă, atee: şi anume aderenţa la Cetăţuia – organizaţia de tineret a femeilor din ML, similară FDC-ului – organizaţia de tineret a bărbaţilor – activează în cadrul Liceului de fete ortodox Elena Doamna, din Cernăuţi, şi apoi în Centrul Studenţesc Legionar din Cluj (C.S.L.).
În 1958, în loc de eliberare, i se acordă încă 4 ani de detenţie, pe care îi execută între 1958-1962, trecând prin închisorile comuniste, Mislea, Jilava, Botoşani, Arad, de unde este eliberată.
În 1962 se stabileşte cu mama (pensionară) în oraşul Roman, tatăl fiind decedat (1958). Cu foarte multă dificultate reuşeşte să funcţioneze pe un post de contabilă la o cooperativă din Roman. În 1964 se căsătoreşte cu Ilie Alexandru Petrescu, căruia îi decedase soţia. Împreună cu acesta cresc pe cei doi copii orfani, care ajung calificaţi (fiul, inginer, iar fiica, medic).
În 1977 îi moare mama, în 1987 soţul, iar în 1998, fratele.
După decembrie 1989 participă la toate comemorările martirilor şi mucenicilor din temniţele comuniste, fiind co-organizatoarea Sfântului Paraclis de la Mislea (târnosirea are loc la 12 noiembrie 1994), locul de pomenire a tuturor tinerelor legionare, a martirelor şi sfintelor din temniţele comuniste – a se vedea în acest sens volumul autoarei „Adusu-mi-am aminte” (2007), mai ales frumoasele cuvântări ale doamnei Aspazia Oţel Petrescu, rostite cu prilejul sfinţirii Hramului Paraclisului Naşterea Maicii Domnului de la Mislea şi la fiecare hram (8 septembrie).
În 2007 primeşte Premiul Fundaţiei Culturale „LUCIAN BLAGA” pentru creaţie literară – proză scurtă, în cadrul Festivalului internaţional Lucian Blaga, Lancrăm-Sebeş-Alba. Preţuieşte enorm Diploma “Mihai Eminescu – Românul Absolut”, conferită pentru “restaurarea chipului creştin al lui Mihai Eminescu”, cea mai importantă printre altele.
Volume publicate: Strigat-am către Tine, Doamne…, prima ediţie, (Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Buna Vestire, 2000), cu frumoasa prefaţă a profesorului Ion Coja, carte apărută graţiei îndemnului neobosit şi generos al colegului de suferinţă, scriitorul Gheorghe Stănescu; Crucea de la Miercurea Ciuc şi Paraclisul Naşterea Maicii Domnului (Bucureşti, Editura Scara, 2001); Adusu-mi-am aminte (Bacău, Editura Rovimed Publishers, 2008), In memoriam. Spice. (Bucureşti, Editura Elisavaros, 2009), A fost odată (Bucureşti, 2011).
A îngrijit şi coordonat pentru publicare volumele de memorii ale unor foşti deţinuţi politic: „Starţun între temniţă şi vecie” de Victor Leahul, „Pe firul amintirilor” de Sofia Cristescu Dinescu, „Ale Tale dintru ale Tale” de Maica Patricia Codău.
Este menţionată (ca scriitoare) în antologia literaturii nemţene, în Analele Bucovinei şi altele.
„Treaba noastră cea mai asiduă este să nu ne pierdem speranţa! Pentru că vremurile sunt atât de opresive, încât atentează şi la această virtute, care este toiagul iubirii. Fără speranţă, iubirea singură devine neputincioasă! Să nu ne pierdem speranţa! În ce mă priveşte pe mine, lucrurile sunt foarte simple, eu sunt foarte aproape de deznodământ, dar mă gândesc la voi, cei tineri, cât de greu o să fie să nu vă pierdeţi speranţa şi să rămâneţi luminoşi şi înfloriţi în vremurile astea atât de parşive”. (a consemnat Florin Palas)
NapocaNews
