Moartea fulgerătoare a academicianului Nicolae Edroiu (78 ani) a căzut ca un trăznet în comunitatea ştiinţifică clujeană. Nimic nu anunţa trecerea la cele veşnice a marelui istoric clujean. Destinul a făcut să mă întâlnesc cu academicianul Nicolae Edroiu, chiar în ziua în care a murit. Domnia sa a participat la lansarea cărţii “Astra şi Marea Unire”, coordonator prof. Mircea Popa, în sala de sticlă a municipalităţii. Istoricul a luat cuvântul, în care a solicitat să fie susţinută apariţia unei cărţi editate de institutul de istorie pe care îl conducea. Profesorul era palid şi părea trist, dar cuvântul său a fost ferm şi vertical în sensul declaraţiei sale de la Academie de acum câţiva ani: „Sunt mândru că m-am născut român şi că trăiesc în România“. După câteva ore am citit pe fluxurile de ştiri că marele istoric a decedat (infarct) chiar în faţa institutului pe care îl conducea cu multă dăruire şi profesionalism. Vestea morţii m-a tulburat pentru că Nicolae Edroiu mi-a fost profesor la facultatea de istorie din Cluj-Napoca. L-am cunoscut în primul an de studiu, în 1990, când a intrat un bărbat înalt, frumos şi viguros pe uşa amfiteatrului “Vasile Pârvan” din sediul central al UBB, unde făceam cursul de paleografie şi ştiinţe auxiliare. Nicolae Edroiu a fost un profesor desăvârşit. Avea ceva din spiritul de lord al regretatului academician Camil Mureşanu. Vorbea ferm şi clar iar materia o explica cu multă răbdare. Ca om era deschis, dar nu colocvial cu studenţii. La examene avea o exigenţă moderată. Nu dorea neapărat să îi dea nota cea mai mică studentului. Aprecia dacă vedea că studentul a învăţat şi era interesat de subiect.La formarea sa ca istoric au contribuit Silviu Dragomir, Constantin Daicoviciu, David Prodan, Ștefan Pascu, Mihail Macrea, Mihail Dan sau Francisc Pall.

Am fost printre studenţii pe care profesorul i-a empatizat pentru că îmi plăcea să citesc bibliografie suplimentară şi nu eram impertinent la seminarii şi în pauze unde discutam ca între colegi. În anul trei am mai urmat un curs de istoria medie a României cu profesorul, care m-a interesat foarte mult. Era acelaşi profesor care preda cu acribie materia şi avea deschidere la studenţii cu idei noi în interpretarea istoriografică. După terminarea facultăţii m-am întâlnit de câteva ori pe stradă cu profesorul care mereu mă saluta pe nume, fapt ce dovedea că nu-şi uita studenţii cu care a interacţionat. După 2007 am fost într-o audienţă la domnia sa în biroul directoral al Institutului de istorie “G. Bariţiu” al Academiei în care am discutat despre noua mea carte ce o aveam în pregătire: “Biografii Universitare Clujene: 1959 – 1989”. Era acelaşi distins profesor şi istoric, cu un puternic simţ al măsurii şi patriotismului. Nu şi-a trădat spiritul cărţii de căpătîi: ”Ecoul european al răscoalei lui Horea (1784)”, pentru care a luat premiul Nicolae Bălcescu al Academiei Române. Nicoale Edroiu a fost un istoric complet, o personalitate emblematică a istoriografiei clujene. Cel mai mult mi-a plăcut la istoric distincţia, măsura şi bunul simţ, valori ierarhice personale care s-au impregnat şi în opera istorică. Avea ceva din românul născut din Covasna, care a urmat liceul în inima ţării la Braşov, poate astfel se explică dragostea sa mare faţă de popor şi ţară. A fost un reputat bizantinolog, care a înţeles rolul spiritual şi geopolitic al românilor în Balcani şi centrul Europei. După Camil Mureşanu, Nicolae Bocşan şi Avram Andea încă un profesor, care mi-a dăruit cu generozitate ştiinţa istoriei s-a dus să se întâlnească cu veşnicia. Dumnezeu să-l odihnească în lumea celor drepţi!

Ionuţ Ţene,
Foto Acad. Nicolae Edroiu, 10 ianuarie 2018, Sursa foto: Casa Cărţii de Ştiinţă