Trei pârtii noi vor fi deschise luna aceasta în județul Cluj. Domeniul schiabil de la Mărișel include pârtii cu dificultate diferită și trei instalații de urcare.

Noile pârtii de la Mărișel se deschid în ianuarie, așa promite administratorul domeniului care este și administratorul Pârtiei Teleski Feleacu din dealul Clujului.

Vestea deschiderii pârtiilor este așteptată de aproximativ trei ani de zile. Între timp, la Mărișel au fost investiți bani și au fost amenajate trei pârtii de dificultate diferită.

Chiar dacă toate lucrările sunt deja gata, pentru ca pârtia de la Mărișel să fie dechisă până la sfârșitul lui ianuarie, mai trebuie soluționate autorizațiile pentru telescaun și câteva justări la intalația de zăpadă artificială.

Pârtiile de la Mărișel vor fi dotate cu trei instalații de transport, iar instalația de nocturnă este funcțională am aflat de la Radu Mureșan, administratorul Pârtiilor Mărișel și Teleski Feleacu.

Domeniul schiabil de la Mărișel are deja un site funcțional care include toate informațiile legate de amenajare precum și o hartă a pârtiilor.

NapocaNews