Ungaria şi Polonia doresc să aibă un cuvânt de spus cu privire la viitorul Europei şi resping ferm sistemul redistribuirii migranţilor în statele Uniunii Europene pe baza unor cote obligatorii, a declarat premierul ungar Viktor Orban, după întâlnirea avută miercuri, la Budapesta, cu omologul său polonez Mateusz Morawiecki, transmite Reuters.

”Politica Uniunii Europene în domeniul migraţiei a eşuat”, a spus Orban, informează Agerpres.

”Dorim să avem un cuvânt de spus, întrucât aceste ţări (din Europa Centrală) au o viziune despre viitorul Europei”, a adăugat şeful executivului ungar.

Viktor Orban, un aliat de mult timp al Varşoviei în interiorul UE, a declarat în decembrie că Ungaria va bloca orice acţiune privind eventuala retragere a dreptului de vot al Poloniei în cadrul Consiliului UE şi al Consiliului European.

”Grupul de la Vişegrad este o parte esenţială a Europei Centrale şi a Uniunii Europene. El conferă Uniunii o creştere economică solidă, securitate, stabilitate politică şi o atitudine proeuropeană”, a declarat, la rândul său, premierul polonez Mateusz Morawiecki.

Referitor la migraţie, Morawiecki a reafirmat poziţia Poloniei conform căreia ‘statele membre trebuie să aibă dreptul de a decide pe cine primesc’ pe teritoriul lor.

El a subliniat că ţările din V4 – Polonia, Republica Cehă, Ungaria şi Slovacia – împărtăşesc aceeaşi poziţie cu privire la Brexit şi la politica UE în domeniul apărării.

NapocaNews