Peste o sută de clujeni l-au celebrat pe Valeriu Gafencu la 66 de ani de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Închisorilor.

În Biserica Ortodoxă „Sfântul Ilie” din Cluj-Napoca s-a slujit duminică, 18 februarie, ca în fiecare an, un parastas pentru Valeriu Gafencu, luptător anticomunist care a suferit în închisorile comuniste pentru credinţa sa. Preotul paroh Vasile Istrate a parafrazând un istoric local a afirmat că ”dacă Biserica l-ar canoniza pe Valeriu Gafencu acesta ar fi suma recunoașterii tuturor mucenicilor din închisorile comuniste”.

Patriarhia rusă a primit dosarul canonizării lui Valeriu Gafencu din partea mitropoliei Moldovei pentru a fi canonizat într-un viitor apropiat. Valeriu Gafencu s-a născut în Basarabia. Pe de altă parte BOR a pus în discuție canonizarea lui Valeriu Gafencu, cel recunoscut ca Sfântul Închisorilor.

Valeriu Gafencu (n. 24 decembrie 1921 în localitatea Sîngerei, județul Bălți, în Basarabia – d. 18 februarie 1952 la Penitenciarul-Spital Târgu Ocna) este unul dintre tinerii anticomuniști care au murit în închisorile regimului comunist din România, numit de Nicolae Steinhardt Sfântul închisorilor. A fost fiul lui Vasile Gafencu, membru în Sfatul Țării care a votat unirea Basarabiei cu României, pe 27 martie 1918.

Și-a săvârșit sentința la închisorile de la Aiud (1941-1949), Pitești (noiembrie-decembrie 1949) și Târgu Ocna (1949-1952), unde a fost un adept al ortodoxiei, regimul dur al detenției, torturile și bolile contactate aici întărindu-i credința. A compus aici poezii, care se cântau în celule, iar acum se cântă în biserică. În 1949 este dus la sanatoriul-închisoare de la Târgu Ocna într-o stare foarte gravă: TBC pulmonar, osos, ganglionar, reumatism, lipsă de hrană.

La data de 2 februarie 1952 le-a cerut colegilor de suferință să-i procure o lumânare, o cruciuliță și o cămașă albă pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie. Cu o zi înainte de moarte, i-a spus lui Ioan Ianolide: „Mâine voi muri. Vreau să-mi iau rămas bun de la cei mai apropiați prieteni. Fă tu așa fel încât să vină pe rând la mine, în liniște.” A doua zi, pe 18 februarie, în jurul orelor 14:00-15:00, Valeriu Gafencu rostește ultimele sale cuvinte: ”Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul,după care a decedat.”

A făcut parte dintr-un grup ce împărtășea aceeași orientare spirituală, alături de studentul în drept Ioan Ianolide, Anghel Papacioc, cel care avea sa devină ieromonahul Arsenie Papacioc, doctorul Traian Trifan, avocatul Traian Marian, Marin Naidim, Aurel Dragodan, Constantin Totea și mulți alții. A rămas mărturie că unul dintre bolnavii ce-l admirau, Victor Leonida Stratan, obținuse printr-o intervenție specială, de la familie, un pachet cu streptomicină. Valeriu l-a primit și a doua zi l-a înștiințat pe Stratan că a hotărât să le cedeze pastorului Richard Wurmbrand, spunând că și acesta se afla într-o stare gravă. Medicamentele au fost folosite de Wurmbrand, a cărui viață a fost astfel salvată.

„Şi eu vă mărturisesc azi, după ani de suferinţă, meditaţie şi frământări, cu viaţă aspră, că Viaţa nu are niciun sens fără Hristos! Că toate alergările noastre, fără Iisus sunt deşertăciune şi goană după vânt! De aceea, să căutăm ca prin modul nostru de trăire să-l câştigăm pe Mântuitorul în inimile noastre.” – Valeriu Gafencu

NapocaNews