Județul Cluj își va prezenta oferta turistică, în perioada 22-25 februarie, la Târgul Internațional de Turism al României care va avea loc la Romexpo, București.

Va fi promovat prin intermediul unei game extrem de variate de materiale cu rol în evidențierea turismului cultural, balnear, religios, de agrement, de weekend și sejur.

Totodată, în stand vor fi prezenți și vor realiza demonstrații practice patru meșteri populari reprezentativi pentru județul Cluj.

De asemenea, Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, participă la ediția de primăvară a acestei manifestări cu Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană” a instituției împreună cu patru soliști vocali, reprezentativi pentru subzonele etnografice ale județului Cluj: Mariana Morcan, Irina Someșan, Radu Lazăr și Raul Oltean. Aceștia vor evolua, în fiecare zi, pe scena amplasată în cadrul târgului și vor prezenta muzică vocală și instrumentală reprezentativă pentru județ.

Totodată, pentru că a început Postul Paștilor, vineri, 23 februarie, Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană” va interpreta muzică sacră din repertoriul internațional iar soliștii vocali vor interpreta pricesne din satul tradițional, adevărate rugăciuni cântate. Sâmbătă, 24 februarie, pe lângă muzica populară, vor fi interpretate piese de café-concert.

La Târgul Internațional de Turism al României de la București vor fi prezenți și meșteri populari care vor prezenta meșteșuguri tradiționale, specifice județului Cluj.

Este vorba despre costume populare din Câmpia Transilvaniei, arta cusutului cu mărgele și podoabe cu mărgele din zona Viștea, șerpare, curele din piele și cojoace brodate.

Reprezentativă pentru județul Cluj este și Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, prin școala de pictură pe sticlă dezvoltată aici. Astfel vor fi promovate atât Mănăstirea Nicula cât și arta pictării icoanelor pe sticlă, părintele Siluan Țimbuș urmând să picteze o serie de astfel de icoane.

NapocaNews