Estimările legate de numărul românilor care au plecat din țară sunt de aproximativ 3,4 milioane de oameni din 2007 până în 2017, cifră care plasează România pe locul doi în lume, după Siria, în ceea ce privește emigrația, conform ONU, a spus Luciana Lăzărescu, de la Centrul de cercetare și documentare în domeniul integrării imigranților (CDCDI), în cadrul conferinței finale a proiectului internațional de cercetare „Move”, informează Mediafax.

Nu se poate discuta de compensarea emigrării prin imigrare, deoarece la data de 31.12.2017 în România erau stabiliți aproximativ 117.000 străini, din care 3.900 de persoane cu protecție internațională, refugiați sau alte feluri de protecție. Cererile de azil politic au crescut de la 1.500 în anii anteriori la 4.820 în 2017.

România are printre cele mai mici procente de rezidenți din afara Uniunii Europene, 0,3%, astfel situându-se pe ultimele locuri din UE la acest capitol, alături de Slovenia și Slovacia. Din totalul străinilor care imigrează în România, doar 9% vin pe baza unui contract de muncă. Principalele motive pentru care străinii vin în România sunt reîntregirea familie (43%) și pentru studii – 23%.
Ponderea celor care au venit în România prin programele de protecție internațională este mult mai mică decât în alte state, precum Germania de exemplu. În România 5% dintre străini sunt persoane cu protecție internațională, conform Inspectoratului General pentru Imigrări.
NapocaNews