Omul este fiinta care nu vrea sa piarda. Nici sa nu uite nimic. Exista multe locuri pe pamant in care urmele vechi coexista cu cele noi, ruinele sunt asimilate de mersul istoriei, de civilizatie. Model ramane Roma, Cetatea Eterna, unde la tot pasul ruinele antice sunt incorporate in arhitectura secolelor viitoare, pana la civilizatia de azi, din beton si sticla.

Un acelasi tratament se vede aplicat si in cazul unui tinut de exceptie ca Gibraltar, teritoriu britanic de peste mari, cucerit de englezi in 1704 de la spanioli, dupa ce acestia s-au luptat cu arabii mauri timp de o suta de ani sa-l cucereasca, dar au recunoscut anexarea engleza in 1713, prin Tratatul de la Utrech. In prezent, Gibraltarul este revendicat de spanioli. E un teritoriu stravechi, cu urme feniciene si cartagineze, dar mai ales romane, cea mai pregnanta fiind Legenda lui Hercule, caruia i se atribuie nasterea stramtorii Gibraltar, cand, cu forta bratelor lui, a despartit Muntele Calpe in doua si a separat astfel Europa de Africa.

Desi are circa 7 km patrati, Gbraltarul este identificat cu Roca lui Hercule, o stanca gigantica, de 426 m inaltime, ce pare iesita din mare. Cu o fata sta spre Marea Mediterana, iar cu celalata spre continent, spre orasul Gibraltar, care se intinde la poalele ei si multe case si drumuri urca pe stanca. Aceasta parte este impadurita, verde, caci Gibraltarul are o clima mediteraneana, iarna este ca primavara la noi. E mereu cald, dovada si portocalii care te intampina cu fructele lor galbene la tot pasul.
C
and vii de la Malaga, un oras impresionant, cu un aeroport monumental, ca si podurile si tunelurile, ca si autostrada construita in stil highway american, roca Gibraltarului se vede de la mare distanta, iar noaptea este luminata pana in varf. Sigur, primul gand este ca ai vrea sa ajungi acolo.

Si ajungi cu trei mijloace, pe jos (drum care se face in 4 ore!), cu taxiul, sunt microbuzuri mari de minim 5 locuri, cu care faci tot turul stancii si ai patru popasuri memorabile (Stalpii lui Hercule, Pestera St. Michael, Aria maimutelor, Castelul Maur) si cu Cable Car (telecabina). Sigur, amintiri de neuitat ai in jocul cu maimutele, mai ales daca nu esti atent si ramai fara vreo plasa sau alt obiect, pe care ele ti-l iau si fug, razand de uimirea ta. Mie mi-a luat o maimutica pixul cu care imi notam impresii. Si s-a urcat pe un colt de stanca si il studia, parca voia sa-l descompuna. Nu-ti dau obiectele inapoi (iti iau si mobilul si il pun la ureche, imita ce face cu el omul), daca nu le dai mancare la schimb. Unei doamne i-au luat ochelarii de soare, dupa ce trei maimute au atacat-o, au calarit-o de au zapacit-o. Sunt obisnuite sa se joace frecvent cu turistii. Sunt foarte umane, superdomesticite si e o placere sa le dai o portocala sa vezi cum o decojesc tacticos si o mananca. Sunt primate, din specia macacacilor (“Barbary Macaque”), si te fac sa nu regreti ca omul se trage din maimuta. Pe roca Gibraltarului sunt circa 300, dar multe traiesc in Maroc si Alegeria. Exista aici legenda ca atat timp cat vor fi pe Marea Roca maimutele, englezii vor fi stapanii acestui loc. La un moment dat, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, numarul lor a scazut dramatic si atunci Churchill a cerut sa fie aduse altele din Africa.

Cu Cable Car ajungi chiar in varf (“Top Station”) si acolo exista un restaurant din sticla, “Mons Calpe Suite”, de unde poti vedea ca in palma minunea din jur, pe de o pare versantul prapastios al Rocii ce da in mare, spatiu strabatut de sute de mii de pescarusi, de o frumusete rara (nu semana cu cei poluati din Coney Island), pe de alta parte toata zona verde, impanzita de 500 de specii diferite de copaci si plante, cu imensa densitate de cladiri multicolore ale orasului, care se prelungeste in stramtoarea ce desparte Europa de Africa. Africa se vede tot ca o stanca, rupta de bratele lui Hercule. Dupa cum vezi si tarmul Spaniei, ce se leaga de Portugalia, asa cum Marea Mediterana se lega prin stramtoarea Gibraltar de Oceanul Atlantic, pe care, de asemenea, il vezi de pe Stanca. Cand, acum cativa ani, am fost in Portugalia, am ajuns la Faro, extremitatea sudica a tarii, am urcat pe o colina de unde se putea vedea zona Gibraltarului. Este o imagine unica in Europa si in lume.

Coplesitor este faptul ca aici nu mariajul dintre urmele vechi si noi sunt noutatea, ci armonia dintre beneficiile civilizatiei si maretia naturii, faptul ca omul a reusit sa puna in valoare ceea ce este atat de unic in habitatul natural.

Iar tot ce este istorie in Gibraltar poarta amprenta britanica. Si chiar de cum treci de Casemates Gate si ajungi in Casemates Square, de unde intri pe Main Street. Peste tot vezi un simbol ca un laitmotiv, tunul britanic, si statuile generalilor victoriosi. Cum este amiralul Nelson sau capitanul Thomas Norman, imortalizati la Trafalgar Cemetery, unde afli totul despre Batalia de la Trafalgar. La fel de impresionante sunt si columnele generalilor Eliott si Wellington. Textele fixeaza in marmura faptele lor. Cu litere de-o schioapa sta scris si South Bastion 1540, in tandem cu cladirea lui Inces Hall Theatre. Nimic, nici o urma, nu aminteste ca acest teritoriu a apartinut candva spaniolilor. Aici, ca un ecou al bataliei de la Trafalgar, se afla corpul marinei regale engleze, ce apartine reginei Angliei. Poate de aceea in Gibraltar nu se vorbeste decat engleza, nu exista decat o moneda, lira de Gibraltar / pound sterling, iar toate indicatoarele sunt scrise in limba engleza. N-ai sa auzi la nici un magazin vorbindu-se alta limba si chiar spaniolii angajati, precum soferul de taxi, nu vorbesc decat engleza. Sunt nascuti aici din parinti spanioli, dar engleza este obligatorie. Domina Pub-urile englezesti si mancarea pescareasca, iar miile de magazine mici au o amprenta londoneza. De asemenea, bisericile, cum este King’s Chapel, de la 1560, unde se afla si un altar bizantin, sau Catedrala Santa Maria, aflate pe Main Street, cea mai populata strada, un fel de Corso al Gibraltarului, apartin de scaunul episcopal Anglican.

Gibraltarul este un model de felul cum o mare putere, Anglia, stie sa-si apare copilul. Ar fi un exemplu si pentru noi, romanii. Cred ca daca eram putin englezi, altfel stateau lucrurile cu Moldova, cu tinuturile bucovinene sau cu cele revendicate abuziv, cu obraznicie, de unguri. Aici Anglia isi arata splendida maretie. Este cu totul diferit cand iesi din Gibraltar si trebuie sa ajungi la Malaga, sa pleci de acolo mai departe.

Dar si Malaga isi arata semnul puterii, tot teritoriul dintre Malaga si Gibraltar (115 km) este strabatut de drumuri fantastice, desigur, ca un semn al concurentei dintre doua mari puteri. Caci si Malaga insemana alta putere a lumii, Spania. Iar toate asezarile amintesc de lumea lui Cervantes, de fantasticele sate spaniole, cu case ca in povesti risipite pe dealuri.

Desigur, Gibraltar este o statiune turistica, dar, dincolo de acest aspect pitoresc, multicolor, localitatea este unul din cele mai puternice centre financiare ale lumii, unde s-au adunat o parte dintre milionarii si miliardarii ei. Este marele ei secret, care face Gibraltarul un punct de atractie misterios.
O calatorie cu vaporarul este edificatoare, fiindca zona de ambarcatiuni de pe malul marii, numita Ocean Village, este unicat, plina de nave de agrement de o eleganta si diversitate extraordinara. Asa ceva nu am mai vazut decat la Monte Carlo si poate la Marseille. In acest sat oceanic vei vedea si un vapor urias, numit “Casino”, care este un hotel de 5 stele pe apa. Iar daca iei vaporasul “Dolphin Adventure”, ai parte chiar de o avantura cu delfini, fiindca atunci cand ajungi in mijlocul stramtorii, apar spinarile a sute de defini, care inoata in jurul vasului sau trec pe sub el cu o viteza de torpila. Este un spectacol uluitor, de o mare frumusete. Evident, stramtoarea este populata numai cu delfini, nu exista rechini, animale care nu se au bine cu delfinii. Plajele Gibraltarului, care face frontiera terestra si maritima cu Spania, sunt sigure.

Desigur, culoarea regala a naturii in Gibraltar, unde nu exista iarna, unde in februarie nu coboara temperatura sub 13 grade C, este verdele. Apa marii este verde, iar tot uscatul este verde, o natura luxurianta, dominata de palmieri si plante exotice. In acest spirit, aici am mai luat cunostinta de un mare adevar, pe care adesea il uitam: “Nonviolent Communication can change the world”. Da, acesta este limbajul care poate schimba lumea, adica ne poate schimba viata.

E un mesaj al Cetatii Inocentei, pe care il asociez cu alt miracol intalnit aici: Britanic Gardens, gradina botanica, numita si Alameda Botanic, creatia lui Giuseppe Codali, un horticultor italian, care, la poalele Rocii, pe o suprafata de 6 hectare, a creat o gradina neasemuita, unica in lume, de o mare frumusete si splendoare exotica, ce pune in valoare toata frumusetea mediteraneana a naturii. Intr-o parte a acestei gradini, intalnim o zona creata de copii, plantata cu papusi uriase si plante inventate, ca intr-un joc SF. Nu intamplator in apropiere o intalnim si pe Molly Bloom, personajul lui Joyce din “Ulysses”. E o pura creatie inocentiala. Plantele au frunze uriase, cu chipuri neobisnuite, totul graieste, parca sunt fiinte de basm. In acest loc este paradisul. Edenul nu poate arata altfel, iar omul se poate mandri ca a creat pe pamant imaginea paradisiaca visata in Biblie si imaginatie.

Grid Modorcea,
Corespondenta din Gibraltar