Am revazut Lisabona, un oras splendid, unul dintre cele mai vechi si frumoase din Europa. Are si istorie, e puternic si pe verticala, dar are si modernitate, ba monumentalitate, putand fi comparat cu San Francisco, daca ma gandesc la maretia si frumusetea celor doua gigantice poduri care il strabat, podul Salazar (25 de Abril) si podul Vasco da Gama, cel mai lung din Europa (peste 17 km).

Fenomenala este vederea orasului din avion. N-am zburat pana acum niciodata cu TAP, cu transportul aerian portughez, despre care se spun multe neadevaruri. Dar compania realizeaza zboruri perfecte. Si are un personal model, plin de eleganta, placut, ca si limba portugheza, foarte vocalica, dulce, seamana mai mult cu romana decat spaniola. Cand am venit de la Malaga, am traversat Lisabona pentru a ateriza pe aeroportul principal, “Humberto Delgado”, care este chiar in interiorul orasului, fapt unicat in lume, caci poti ajunge repede in oras, nu necesita deplsari costisitoare, nu e la distanta, ca Otopeni de Bucuresti, de pilda, sau ca JFK de New York. Si zborul de aterizare a fost la mica inaltime, asa ca am putut distinge clar locurile importante, precum celebra piata din inima orasului, numita Baixa, apoi in partea veche Castelul Sao Jorge, situat pe cea mai inalta colina a orasului, de pe terasa caruia se deschide o panorama mareata, unde ai in ochi si famioasa catedrala Santa Maria Major.

Apoi ai imaginea foarte clara a raului Tajo (anticul Tagus), care se varsa in Oceanul Atlantic. In apropierea raului se afla si cel mai vechi cartier, Alfama, cu o retea fascinanta de stradute in panta strabatute de tramvaie de epoca (Lisabona are si un muzeu al calestilor de epoca). Ca si despre Roma, se spune ca Lisboa (nume dat de portugezi) e situata pe sapte coline!

Pe malul Oceanului, cand parcurgi impresionanta faleza, sunt alte importante monumente, simboluri ale civilizatiei portugheze, Manastirea Jerónimos, fondata de regele Manuel I, si Turnul Belém, ca observator portuar, monumente aflate pe lista patrimoniului UNESCO.

Lisabona este unul dintre cele mai importante porturi ale Europei, oricum, cel mai important de la Oceanul Atlantic, fiind un mare constructor de nave, iar industria pescuitului este cea mai activa. Numeroase detalii despre aceasta activitate, despre lumea portugheza in amanunt, cititorul interesat le poate afla din romanul meu “Utopia” (2010).

Iar cand am zburat spre New York, cu un Airbus gigant, un zbor perfect, cu un serviciu impecabil, avionul a facut o rocada de 180 de grade deasupra Lisabonei, de parca a vrut sa ne vare bine in ochi celebra statuie monumentala a lui Iisus, care o concureaza pe cea de la Rio de Janeiro. Evident, cele mai pregnante imagini sunt podurile mai sus amintite. La inceputul podului 25 de Abril, care marcheaza intrarea peste raul Tejo in Lisabona, se afla si monumentul Jesus Christ, aflat pe dealul Almada, de unde se vede capitala Portugaliei ca din avion. E o perspectiva gigantica, asa cum ai din New Jersey cand privesti New York-ul peste Hudson River.

Dar se vede clar si Apeductul, construit in stil roman, pentru aprovizionarea orasului cu apa potabila. Un erou al Lisabonei este fostul prim ministru Marques de Pombal, care a reconstruit orasul dupa cutremurul din 1755.
Lisabona poate fi considerat un oras al reconstructiilor. Asa este si Piata Restauratores, Piata Pombal, bulevardul Libertatii si faimosul ascensor Santa Justa, un punct de atractie turistic de neevitat. Tot ce s-a construit nou, pastreaza patina vechiului, oricum, este marcat de o arhitectura aparte, cum ar fi Turnurile Amoreiras, magnificul Oceanarium, complexul Vasco da Gama si alte centre culturale si muzeale. Aici m-am intalnit pentru prima oara cu numele lui Santiago Calatrava, care a construit statia Oriente, asa cum peste ani avea sa construiasca la New York statia de la World Trade Center. Pe Calatrava aveam sa-l cunosc direct la New York, in Manhattan, la vernisajul expozitiei sale “Recent Works” de la Marlborough Gallery, unde mi s-a dezvaluit ca un emul al lui Brancusi, evident, in zona sculpturala, fiindca Calatrava este cunoscut ca fiind cel mai important architect urban al momentului.

Am rememorat acest loc, fiindca istoria Lisabonei are similitudini izbitoare cu istoria Gibraltarului, prezentat anterior, adica e impregnata de urme feniciene si romane, vizibile si din avion. Fenicienii au numit acest loc Alis Ubbo, “Golf incantator”, iar Julius Caesar, Felicitas Julia. Paralela merge si mai departe, fiindca Lisabona, ca si Gibraltar, a fost ocupata de vizigoti, cucerita de Mauri, apoi de catre portughezi, ca in 1260 sa devina capitala Regatului portughez. Portugalia a fost un regat foarte puternic, cu mari exploratori geografici, iar in urma cuceririi unor colonii, Lisabona a devenit unul dintre cele mai bogate orase ale Europei. Se spune ca decaderea lui s-a datorat in mare parte ocupatiei spaniole (1580 – 1640). Dar orasul si-a revenit si azi este la fel de bogat ca in trecut.

Cei care viziteaza Lisabona, o sa afle la tot pasul despre cel mai mare cataclism natural care s-a abatut asuora orasului: cutremurul apocalptic din 1755, urmat de un tsunami si de un mare incendiu, care a distrus orasul aproape in intregme. Scenariul apocaliptic s-a repetat si in 1988, cand un mare incendiu a distrus toata zona comerciala a orasului, inclusiv faimoasa Praça do Comércio. In al doilea razboi mondial, Portugalia a fost o tara neutra, de aceea ea a fost leaganul multor refugiati.

Si pentru noi, romanii, Lisabona este un simbol de evadare si protectie. Am avut sansa sa stau cateva saptamani la Lisabona, perioada in care m-am documentat si am scris un amplu scenariu pentru un serial pe care l-am numit “Mirabila coincidenta”, pentru ca Lisabona a fost locul unde s-a intersectat viata a trei personalitati: exilul lui Carol al II-lea, care avea sa sfarseasca la Estoril, faimoasa statiune din apropiere de Lisabona, un fel de Las Vegas al Europei, iar la Legatia Romaniei au lucrat o perioada de timp Lucian Blaga si Mircea Eliade. Blaga si-a scris aici, pe malul Atlanticului, multe din poeziile sale, inclusuv “Mirabila samanta”, iar Mircea Eliade multe studii, printre care si “Jurnalul portughez”, poate cel mai interesant jurnal romanesc, document rarisim despre viata intima a lui Eliade, despre familia sa, dar unde gasim si multe explicatii privind perioada intrebelica, legaturile cu legiunea, pagini despre Carol al II-lea, impresii despre razboi si politica romaneasca, implicit marturisiri unicat, tuburatoare, despre Nae Ionescu si Mihail Sebastian, prietenul tradat al lui Eliade. Pregatisem excelent acest film, gasisem intelegere si in Portugalia, la ministerul culturii, care mi-a aprobat sa filmez gratuit unele obiective, cum ar fi vila in care a trait Carol al II-lea, gasisem si un sponsor, un mare iubitor al Romaniei, dar nu am gasit sprijin in Romania. Este marele meu regret ca nici TVR, unde lucram, nici CNC, unde am depus dosarul proiectului, nu s-au arata interesate de realizarea unei asemenea documentar, conceput ca docudrama, o pagina unicat din istoria culturii si politicii romanesti! Mare pacat! Va mai face cineva vreodata asa ceva? Blaga a gasit aici, in Portugalia, cea mai perfecta echivalenta pentru cuvantul “dor” – saudade. Dovada ca aici si-a scris volumul “Nas Cortes da Saudade / La curtile dorului”.

Lisabona te copleseste prin numarul mare de cladiri istorice, implicit prin bisericile si muzeele sale. Totul este aici arta si istorie, religie si cultura, ca intreaga Portugalie, de altfel, caci oriunde mergi, la Porto, Evora, Fatima, Braga, Cascais (unde a trait o perioada Eliade), Estoril (legat de Blaga si Carol II), Santarém, Coimbra sau Faro, aceasta tara mica isi dezvaluie maretia milenara.

Grid Modorcea
Corespondenta de la Lisa