La data de 15 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca -Secția 1 Poliție au efectuat o percheziție domiciliară pe raza comunei Recea Cristur, la domiciliul unei femei bănuite de comiterea unui furt din locuință.

Conform probatoriului administrat, la data de 11 februarie a.c., femeia, în vârstă de 31 de ani, ar fi pătruns fără drept într-o locuință de pe raza municipiului Cluj-Napoca, de unde ar fi sustras bani și alte bunuri, faptă prin care ar fi produs un prejudiciu de circa 9.000 de lei.

În urma percheziției au fost găsite și ridicate bunuri și valori pentru continuarea cercetărilor, printre care și bunurile sustrase din locuința persoanei vătămate, prejudiciul fiind recuperat în proporție de 95%.

Femeia a fost prezentată unității de parchet, față de aceasta fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, fiind cercetată pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

În acțiune au fost angrenați luptători de acțiuni speciale, criminaliști și polițiști din cadrul posturilor de poliție Panticeu și Recea-Cristur.