Odată cu începutul Postului Mare, un timp sfânt pentru noi creştinii, în care încercăm să ne îngrijim de suflet mai mult decât de trup, să devenim mai buni unii cu alţii, să depărtăm de la noi toate gândurile necurate si să ne îmbrăcăm cu armele luminii, în Parohia Ortodoxă ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea Berchieşu, protopopiatul Turda, au loc seri duhovniceşti. Acestea au scopul de a ne invita şi de a ne învăţa să pătrundem mai adânc în trăirea spiritualităţii creştin ortodoxe mai ales în această frumoasă şi deosebită perioadă de post şi rugăciune pe care o aduce pentru fiecare dintre noi, Postul cel Mare.

Aşadar, joi, 22 februarie, în prima săptămână a Postului, începând cu ora 16.00, în biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil, monument istoric ce datează din anul 1747, adusă la noi în 1765, l-am avut ca invitat în mijlocul nostru pe Pr. Sorin Trâncă de la Parohia Sf. Ap. Andrei din localitatea Apahida şi am săvârşit Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, urmat apoi de un cuvât de învăţătură care a adus în atenţia ochilor noştrii importanţa timpului folosit cu şi în Hristos. În cea de a doua săptămână invitat în mijlocul nostru va fi pr. Stoica Niculiţă de la Parohia Ortodoxă Viişoara când vom săvârşi rânduiala Pavecerniţei celei Mari, iar în cea de a treia săptămână a Postului în mijlocul nostru se va afla pr. Nicoară Ciprian de la Parohia Ortodoxă Corpadea.

Nădăjduim că aceste seri duhovniceşti organizate în perioada aceasta de post va aduce pentru noi toţi mai multă credinţă, mai multă dragoste şi unire între oameni, şi mai ales nădejdea că Hristos cel Înviat a eliberat pe om din robia păcatului, titrează Radio Renașterea.

NapocaNews