Pentru că jurnalistul Andrei Gheorghe a ales să fie incinerat, acestuia nu i se poate face o slujbă religioasă, conform cutumelor Bisericii Ortodoxe Române. 

Cu toate acestea, la procesul de incinerare, a fost prezent preotul Adrian Singurov, care a oficiat o slujbă. Faţa bisericească susţine că Biserica Ortodoxă Rusă, pe care o reprezintă, permite efectuarea de sluje religioase şi în cazul incinerărilor.

Gestul lui Adrian Singurov a creat controverse în rândul reprezentanților BOR, care nu au fost deacord cu acesta, mai ales că, în urmă cu ceva timp, ar fi fost exclus din BOR.  Părintele Visarion Alexia a avut prima reacție.

Această biserică de unde vine Adrian Singurov, este o biserica clandestină. Nu știu ce cauta acest preot să oficializeze aceasta slujbă. Niciun preot ortodox nu poate participa la o ceremonie de incinerare și nici la pomenirile de după. Gheroghe a declarat că este ateu, că nu crede în Dumnezeu. Familia a respectat această dorință. De asemenea. Biserica a respectat această dorință. Prezența unui ortodox aclo, ar fi fost un abuz”, a spus acesta la Antena 3.

NapocaNews