Ambasadorii români au intrat în atenţia liderii coaliţiei Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. După ce liderul PSD i-a solicitat ministrului de Externe, Teodor Meleşcau, să vină de urgenţă cu o analiză a activităţii diplomaţilor, a ieşit şi liderul ALDE la declaraţii lăudând această idee şi mergând chiar mai departe până la a cere să se ia măsura înlocuirea unora.

”Foarte utilă! Observ și eu că sunt unii ambasadori care au activitate de care ne putem, practic, dispensa. Ei sunt acolo mai mult decorativ. Ei trebuie să militeze pentru întărirea relațiilor, pentru ajutor, pentru cooperare economică, culturală. Sunt foarte mulți ambasadori care nu fac acest lucru, din motive care îmi scapă.

Cred că este o necesitate, o astfel de analiză. Nu ne putem permite ca într-o periodă în care toate țările se zbat să întărească relațiile economice și culturale noi să batem pasul pe loc”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.

În schimb, întrebat de activitatea unor ambasadori precum cel din Marea Britanie, Tăriceanu a refuzat să comenteze cazuri punctuale.

NapocaNews