Nu mai este un secret pentru nimeni: premiile Oscar au o coloratura politica, nu mai prevaleaza demult esteticul. Iar dupa acest cliseu s-au luat si festivlurile europene, precum cele de la Cannes si Berlin, si au dat-o pe de laturi, pe jocuri de culise. Nici macar placerea spectatorului de a se destinde nu mai este respectata.

Dovada si editia cu nr. 90 a Premiilor Oscar, in care au predominat filme second hand, insusi marele premiu este un film modest, The Shape of Water, in regia mexicanului Guillermo del Toro. Iar premiile de interpretare nu au fost o supriza pentru nimeni, fiind demult trasate, a fost doar o formalitate sa fie anuntat Gary Oldman la categoria “cel mai bun actor in rol principal” pentru rolul Churchill din filmul Darkest Hour de Joe Wright, iar Frances McDormand pentru “cea mai buna actrita in rol principal” in filmul lui Martin McDonagh Three Billboards Outside Ebbing, Missouri. La putin timp dupa decernarea premiilor, lui “Fran”, cum i se spune lui McDormand, o actrita experimentata, incununata cu multe premii importante, i s-a furat statueta, echivalenta cu 28 de mii de dolari. Dar politia a intrat in alerta si l-a prins pe hot. Istoria asta face parte din alt film, care ar putea lega toate intamplarile cu statuetele furate!

Multe premii au mers la oameni de bucatarie a filmului, de parca Oscar a devenit o parada culinara, de grasi si grase. Iar prefatarea galei, o transmisie de peste doua ore, a fost o adevarata uratenie, cu reporteri de la canalul ABC urati, total nepotriviti. Falsitatea a socat prin ambalaj, un ambalaj prafuit, déjà vu.

Insusi decorul arata foarte desuet, stereotip, invechit, de musical de pe Broadway. Un muzeu al cliseelor. Totul sa socheze, sa frapeze, sa ascunda saracia de idei. Dati ambalajul deoparte, nu mai ramane nici o palpitatie estetica. S-a uitat ca suntem in lumea filmului, a artei filmului, totul a degenerat in kitsch. Si acest gen de show este imprumutat de toata lumea ca model, inclusiv de Romania, toata planeta devine o imitatie fara sfarsit a premiilor Oscar. E ceva putred la Hollywood. De aceea, totul miroase a facatura, a fals. In prima parte a evenimentului, a aparut pe scena o actrita de peste 90 de ani, Eva Marie Saint, care a spus ca ea e cu trei ani mai batrana decat Gala Oscar, oare premiile din acest an se vor naste din nou, va reincepe o copilarie oscariota?

Nu, nici gand, a fost o gala imbatranita, un fast fara sare si piper. Actorii care au venit sa prezinte, erau dizgratuosi, impaiati sau despuiati, ca Taraji Henson, si nu au avut darul sa ne emotioneze, sa-si atinga tinta, adica interesul pentru filmele nominalizate.

Singurul film care s-a apropiat de arta din selectia oscariota a fost Dunkirk, dar care nu a primit decat premii pentru montaj si sunet, fiindca oscariotii nu au inteles parabola, regizorul Christopher Nolan tratand celebra batalie din razboiul al doilea mondial in cheie de parodie distopica, asemenea lui Roberto Benigni in La vita e bella (1997), o fabula in stil chaplinian, film care atunci a luat 7 premii Oscar. Si epoca este aceeasi, ca si obiectul parodiei, hitlerismul.

Dar la Nolan exista si o dimensiune fatalista, provenita din tratarea razboiului ca un act absurd. Nu mai exista calai si victime. Absurditatea e redata prin faptul ca nimeni nu intelege nimic, nimeni nu stie de ce lupta si cu cine lupta. E mai ceva ca in Nimic nou pe frontul de vest (1930), faimosul film clasic, incununat cu Oscar, al lui Lewis Milestone, dupa romanul lui Erich Maria Remarque. Aici stangacia luptelor este rizibila. Soldatii par tampiti sau prosti. Ca intr-o comedie bufa. Cand vin avioanele si trag in ei, toti se culca la pamant, dar numai unii se ridica. Apoi cei ramasi iar se culca, iar unii dintre ei din nou se ridica. E ca un balet mecanic, ca in filmul avangardist al pictorului cubist Fernand Léger, in care vedem un dans de obiecte si angrenaje. Nimeni nu stie ce se intampla. Un pilot conduce ca un nebun, fiindca nu vede tinta. Un comandant da ordine aberante, contradictorii. Un soldat fura bocancii de la un camarad mort. Un vapor plin cu soldati repeta baletul trupelor de pe uscat. Intr-o barca un soldat casca, in timp ce un avion este doborat. Nu intelege ce s-a intmaplat. Facea parte din aviatia inamica sau aliata? Pe elicea unui avion rasturnat in mare, un soldat sta ghemuit si plange. Cei din barca ajung la el si-l recupereaza. Dar descopera ca au salvat un… dusman! Totul e ca un avertisment, cu semnificatii foarte actuale. Ca in vendetele teroriste. Ca in utopiile dystopice. Dar nu mesajele de acest gen intereseaza.

Nu au trecut decat 20 de ani de la victoria lui Benigni si totul s-a schimbat, fiindca si politica SUA s-a schimbat, cel mai urmarit show fiind emisiunea SNL (“Saturday Night Live”) de la NBC, in care Alec Baldwin il parodiaza pe Donald Trump, spre distractia intregii natiuni. Alegerea masluita, frauduloasa, il face pe presedinte in-credibil, de aceea se creeaza, mai ales prin umor si presa, o distantare intre popor si Casa Alba. America functioneaza datorita istoriei sale, care poate face fata oricaror aberatii venite de la Casa Alba. Iar prin talentul lui de actor si fost moderator TV, insusi Donald Trump alimenteaza copios acest umor, fiindca da replici, ii catalogheaza drept “mediocri” pe adversari, facandu-si din actorii americani, in primul rand, dusmani de-o seara, dovada ca si la aceasta gala politica lui a fost ironizata, parodiata, chiar de prezentatorul Galei, cunoscutul om de televiziune Jimmy Kimmel. Oricum, Trump a atins o performanta istorica prin faptul ca 91 la suta din populatie il antipatizeaza, in timp ce el doreste sa fie ales pe viata, ca presedintele Chinei! Cam astfel de glume se emiteau si la marea gala. Din pacate, nici Kimmel nu a fost prea inspirat, iar Oscar Awards din acest an a inregistrat cea mai slaba audienta (26 milioane) din istoria Oscarului! Era firesc, daca ne gandim ca stacheta valorica a tot coborat, de la un Marlon Brando la un Ben Affleck sau de la Audrey Hepburn la Kristin Stewart sau Jannifer Lawrence, staruri peste noapte, prezente calofile fara sa fi dovedit marja de talent.

Evident, problemele rasiale au fost in prim plan, altfel nu se explica prezenta masiva a actorilor de culoare. Desigur, nici celalalta tema majora, Time Up, a hartuirii sexuale, nu a fost uitata, desi aici actritele nu au mai venit echipate in negru, ca la Golden Globe, si nici Maryl Streep, la a 21-a nominalizare, nu a mai tinut un discurs electrizant. Dar au venit altfel imbracate, in rochii metalice, din fibre colorate. Asa au aparut blindate, dar seducatoare, Lupita Nyong’o, Sandra Bullock, Gal Gadot, Nicole Kidman, Taraji P. Henson, Emma Stone, Jennifer Lawrence si alte actrite. Atractie si blindaj! O adevarata trupa senzuala de luptatoare!

Asa cum se prevedea, Gala s-a desfasurat in jurul umor filme controversate, unele acuzate de fraude, precum The Sharpe of Water, aflat intr-un proces de plagiat (un scriitor a dat in judecata echipa filmului pentru preluarea identica a subiectului dinr-un roman depal sau), iar temele discutate au privit rasismul si comportamentul sexual abuziv. Evident, toate speculatiile s-au rasfrant asupra spectacolului de la jocurile de pariuri, o mare afacere alimentata de Gala Oscar.

Parerea mea, ca om care schiez de ani de zile pe partiile artei in Lumea Noua, strabatand-o in lung si lat, America Artei este in criza sau la o mare incrucisare de drumuri: ea se afla intre traditia hollywoodiana, respectiv a muzicalului de tip Broadway, iar in arta plastica in fundatura curentului pop-art, si noile directii care se experimenteaza de catre noul val de artisti, multi europeni sau de pe alte continente, care incearca sa revolutioneze plafonul de idei si expresia artistica.

Grid Modorcea, Dr. in arte
Corespondenta de la New York