Duminica a 2-a din post (a Sfântului Grigorie Palama) Marcu 2, 1-12

În vremea aceea, intrând iarăşi Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat aşa de mulţi, încât nu mai era loc nici înaintea uşii, iar Dânsul le grăia cuvântul (lui Dumnezeu). Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru oameni. Dar, neputând ei din pricina mulţimii să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au coborât patul în care zăcea slăbănogul. Iar Iisus, văzând credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai singur Dumnezeu? Şi îndată, cunoscând Iisus cu duhul Lui că aşa cugetau ei în sine, a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor, a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta! Şi s-a ridicat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit ­înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: ­Asemenea lucruri n-am văzut niciodată.

Duminica a doua din Postul Mare este dedicată Sfântului Grigorie Palama (1296-1359), un trăitor al isihiei în Muntele Athos și mai apoi Arhiepiscop de Tesalonic. Sfântul Grigorie Palama a dat prin scrierile sale o ultimă sinteză teologiei ortodoxe, fiind un apărător al învățăturii despre experiența isihastă a întâlnirii cu Hristos în lumină prin rugăciunea inimii, al învățăturii deosebirii între ființa și energiile necreate. De aceea, Biserica l-a proclamat sfânt după numai nouă ani de la moarte, prin sinodul convocat la 3 august 1368 de Patriarhul Filotei, ucenic și biograf al său. Învățătura marelui ierarh răsăritean a constituit o piatră de poticnire în timpul său pentru gândirea teologică occidentală. Distincția fire-energii în Dumnezeu devine pentru Sfântul Grigorie Palama fundamentul teologic în care distincția nu este concepută ca o împărțire a lui Dumnezeu în două categorii ontologice independente. Deosebirea poate foarte bine să existe (gândirea antinomică răsăriteană pe aceasta se fundamentează), fără a avea rezultat împărțirea și fără ca manifestarea energiilor necreate să afecteze în vreun fel ființa Lui. De aceea, iconomia și rânduiala Bisericii de a alege pentru această Duminică a doua din Postul Mare Evanghelia Vindecării slăbănogului din Capernaum se dovedește a fi în strânsă legătură cu viața și scrierile Sfântului Grigorie Palama.

Ca și pentru contestatarii învățăturii despre energiile necreate – Varlaam, Achindin și Nichifor -, și pentru cărturarii îndărătnici și cârtitori, spectatori la minunea vindecării slăbănogului, cuvintele Mântuitorului – „Iertate sunt păcatele tale” – devin o adevărată piatră de poticnire, considerându-le hulă împotriva lui Dumnezeu. Câtă vreme ei nu văd în Iisus pe Hristos – Fiul lui Dumnezeu întrupat, iar în vindecarea slăbănogului nu doar rezolvarea unei probleme trupești prin calcule omenești, ci o restaurare și îndumnezeire a omului prin participare la slava cerească, lumina și harul nevăzut (necreat), rămân mai departe nu doar orbi sufletește, dar și muți, fiind singurii care la sfârșit nu pot nici măcar să zică: „Asemenea lucruri n-am văzut niciodată”.

Prietenii slăbănogului, anonimii curajoși și inventivi

Mântuitorul a venit în Capernaum, numită adesea Cetatea Sa, pentru că aici a petrecut mai mult timp. Și intrând într-o casă, mulțimile au aflat și au dat năvală dornice să-L asculte, să-L vadă sau să fie martore la vreo minune, astfel că s-au umplut casa și ­curtea de nu mai rămăsese nici un loc neocupat. Tot în Capernaum era un om bolnav, paralitic, pe care patru bărbați l-au luat de la casa lui și l-au adus cu o targă aici, unde se afla Hristos. Evanghelia ne spune că nu au putut să se apropie din pricina aglo­merației; nimeni nu era dornic să se dea la o parte, ușile erau blocate, dar nici cei patru nu și-au făcut loc cu agresivitate prin mulțimea adunată. Este drept că ei ar fi putut să se întoarcă re­semnați și mâhniți acasă sau să-l lase la poartă pe cel bolnav. Evanghelia ne relatează însă că ei au ales un traseu inedit, că s-au suit pe acoperișul casei unde era Iisus și „prin spărtură au coborât patul în care zăcea slăbănogul”. Aco­perișul caselor în Țara Sfântă era plat ca o terasă, avea și o trapă prin care lăsa să intre aerul și prin care cineva putea urca să se bucure de răcoarea serii sau de soare. Deci, prin această spărtură au coborât cei patru bărbați targa cu cel bolnav înaintea lui Iisus. Lucrul acesta L-a impresionat și L-a făcut să-i spună slăbănogului: „Fiule, iertate îți sunt păcatele tale”. Gesturi atât de firești, dar ieșite din monotonia unei societăți iudaice încremenite în ritualuri formale din vremea Mântuitorului mai întâlnim: ne amintim de vameșul Zaheu, care în ciuda căii spectaculoase de a-L vedea pe Iisus urcându-se într-un sicomor și-a asumat riscul de a fi luat în râs de cei din jur; un sutaș l-a uimit pe Hristos când a cerut să-i vindece sluga, dar numai cu cuvântul, socotindu-se nevrednic de a intra Iisus în casa lui; femeia cananeeancă, după multe insis­tențe de a-i vindeca fiica, îl determină pe Iisus să cedeze admirativ la replica femeii: „Nu e bine să iei pâinea fiilor și să o arunci câinilor. Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor”. Iată că astăzi, patru prieteni ai slăbănogului – nu știm dacă erau rude, vecini sau cei care-l îngrijeau pe patul de suferință – rămân niște anonimi curajoși și inventivi care își manifestă credința până la capăt cu discreție și din solidaritate milostivă, fără vreun interes personal și ajung să îl strecoare pe slăbănog până în fața lui Dumnezeu.

Numai Dumnezeu poate ierta păcatele și vindeca bolile incurabile

Doar că la cuvintele lui Iisus, „Fiule, iertate sunt păcatele tale!”, cursul firesc al minunii este întrerupt de necredința cărturarilor care stăteau de față, dornici de defăimare și care imediat au amendat în sinea lor pe Mântuitorul: „Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai singur Dumnezeu?” Deși logica lor poate fi corectă, fiindcă numai Dumnezeu poate ierta păcatele, știm că nici corectitudinea, nici grija pentru Dumnezeu și pentru respectarea Legii nu i-au determinat să spună acestea, ci invidia, împietrirea inimii și dorința de a prinde în cuvânt pe Iisus. De aceea, Hristos le va arăta că El este Dumnezeu. Cum? În primul rând le descoperă gândurile: „De ce cugetați în inimile voastre”, și apoi, dacă au fost incapabili să vadă iertarea păcatelor slăbănogului prin minunea vindecării, atunci le oferă și logica reciprocității: „Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ție: Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta!” Hristos este Dumnezeu și atunci când spune „iertate sunt păcatele tale” și când spune „ție îți zic ia-ți patul tău și mergi la casa ta”. Doar Dumnezeu poate săvârși o minune prin care un slăbănog cu mușchii atrofiați de boală și de timpul petrecut sedentar în suferință să-și ia targa și să plece prin mulțime lăudând pe Dumnezeu. Evanghelia se încheie cu această imagine a slăbănogului vindecat, întorcându-se la casa sa, iar cei de față zicând: „Asemenea lucruri n-am văzut niciodată”. Ne putem imagina într-un epilog postevanghelic bucuria celui vindecat, mergând pe picioarele lui acasă și lăsându-și patul, rezemat într-un colț de cameră ca pe un obiect de muzeu, dar și un semn al suferinței sale care să-i amintească mereu că Dumnezeu este bun, iar el să fie recunoscător toată viața și să nu se mai întoarcă la păcatele vechi care l-au slăbănogit.

Modelul prieteniei dezinteresate al celor patru bărbați din Evanghelie ne cheamă să fim prieteni și noi, sau să ne înconjurăm de prieteni adevărați, care își arată credința până la capăt. Un adevărat prieten nu te caută când ești bogat și nu te uită când ai ajuns sărac, nu te abandonează când îți este greu, ci rămâne cu discreție și devotat, purtându-te chiar pe brațe. Paraliticul nu era ceva comod pentru cei patru. Nici azi un bolnav la pat nu este ceva plăcut. Și totuși, există atâtea persoane dornice și vrednice de a întârzia ani mulţi la căpătâiul unui asemenea bolnav. Evanghelia vindecării slăbănogului este și Evanghelia aducerii noastre în fața lui Dumnezeu. În biserică suntem în Casa Domnului. Desfacerea acope­rișului a lăsat să pătrundă lumina și iertarea în viața slăbănogului. Astfel și omul credincios, în tainica mărturisire a păcatelor, își dez­golește inima și mintea și lasă să intre lumina și iubirea lui Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre. Taina Spovedaniei ne readuce și pe noi la starea cea dintâi pe care am pierdut-o, ne albește haina botezului, ștergând petele și trecutul păcătos și dându-ne arvuna Vieții. Amin!

Pr. Lect. Dr. Stelian Ionaşcu, 04 Martie 2018