Azi, 13 martie 2018, a avut loc un eveniment important pentru istoria locală și istoriografia românească: s-a înaugurat Casa memorială ”David Prodan” pe strada căreia îi poartă numele. Ziua de 13 martie nu a fost aleasă întâmplător, pentru că a fost data în care s-a născut în anul 1902 marele istoric ardelean David Prodan. E ziua în care în fiecare an prietenii din comunitatea academică clujeană îl vizitau să-i ureze un La mulți ani și să ciocnească un pahar de vin. La această aniversară, anual, s-au perindat zeci de tineri istorici care au dus mai departe un adevărat cult față de marele dispărut. După decesul lui David Prodan în 1992, pe 13 martie, nepoata marelui dispărut organiza în fiecare an un parastas și o agapă simbolică în care participau discipolii săi și istorici clujeni. Ani la rând am participat și eu la această formă de celebrare pioasă a memoriei istoricului. Așa că azi emoția inaugurării Casei memoriale ”David Prodan”, sub patronajul U.B.B. și la inițiativa primăriei clujene, care a cedat administrarea locuinței, a fost uriașă. Ceremonia inaugurării a debutat cu un scurt interviu filmat cu istoricul, din iunie 1991. Am reținut câteva teme ridicate de David Prodan, care sunt extrem de actuale: istoricul spune adevărul cât poate omenește posibil; dacă ai un singur document pe un subiect atunci spui adevărul, dacă ai două documente pe eveniment, adevărul devine relativ, dacă ai 10 documente istoricul are o problemă să spună adevărul, totul depinde de claritatea viziunii și interpretării sale; istoriografia românească trebuie să cunoască istoriografia americană; istoricul trebuie să fie un arbore care are rădăcinile adânc înfipte în pământ; eu am fost un țăran care am cunoscut istoria în mod teluric; noi suntem europeni. Întâlnirea cu un David Prodan mai viu și modern ca niciodată m-a zguduit. La finalul interviului din 1991, istoricul era foarte optimist pentru pleiada de istorici care urmau după el.

Prezența la inaugurarea casei memoriale a academicianului Ioan Aurel Pop, prorectorului Ioan Bolovan sau decanului Ovidiu Ghitta a confirmat această năzuință a autorului ”Răscoalei lui Horea”. La eveniment a vorbit punctual și exhaustiv istoricul Ioan Aurel Pop, care a elogiat spiritul academic și voința uriașă de muncă a marelui dispărut. David Prodan a muncit cu sârguință, ca un țăran la plug. De altfel, David Prodan nu și-a renegat originea sa țărănească, care l-a ajutat în înțelegerea marilor fenomene sociale, dar și în organizarea muncii științifice. După 1990 David Prodan a fost acuzat că l-a primit pe Ion Iliescu în casa sa. El a răspuns criticilor săi, că l-a primit pe președintele Ion Iliescu ca să-i spună să nu pună niciodată ca președinte soarta Transilvaniei la masa negocierilor. Când am făcut-o în 1940 am pierdut jumătate din provincie. Și i-a mai spus lui Iliescu că este președintele celui mai mare și compact popor din sud-estul Europei. Despre David Prodan a vorbit și istoricul Ioan Bolovan, care a amintit de primirea primului autograf de la istoric, tot într-o zi simbolică de 13 martie. El a îndemnat tinerii istorici să-l urmeze pe David Prodan în stilul de muncă și interpretarea istoriografică. Odată cu inaugurarea Casei memoriale ”David Prodan”, prima de acest fel în anul Centenarului la Cluj-Napoca, rectorul Ioan Aurel Pop a anunțat și acordarea unei burse cu numele istoricului pentru tineri cercetători din țară și străinătate care vor locui într-un apartament anexă și vor putea studia arhivele clujene pe urmele autorului care i-a iubit enorm pe țăranii români din Ardeal. Am plecat de la casa memorială, având în minte cuvintele acad. Ioan Aurel Pop: ” David Prodan a fost cel mai mare istoric clujean al secolului XX”. Deși dat afară din universitate de către comuniști în 1962, David Prodan nu a deznădăjduit, ci și-a dedicat viața scriind capodopera vieții sale ”Răscoala lui Horea”, mergând zilnic pe drumul dintre casă și Arhivele Naționale. Chiar dacă nu a fost un învingător social și de carieră în timpul vieții, David Prodan a câștigat lupta cu posteritatea istoriografică. Azi la Cluj-Napoca s-a făcut istorie! Să-i luăm exemplu!

Ionuț Țene