Vinul. Ce este vinul? Poporul spune ca vinul este hrana. Ba mai spune ca este si medicament. Crestinii spun ca Vinul este sangele Domnului. Desigur, cand il bei cu masura. Cand depasesti masura, vinul devine drog, otrava, duce la betie, la pierderea mintilor, la delir. Un proverb persan spune ca putin vin este leac impotriva mortii, dar in cantitate mare este otrava vietii. Grecii antici celebrau vinul in sarbatorile lui Dionysos, iar romanii ale zeului Bachus, in saturnalii. Sigur, satiricoanele degenerau in orgii, identificate cu dezmatul satanic.

Imi place sa aduc lauda vinului in forma sa pura, pe care nu o poti degusta decat cu masura, picatura cu picatura. Asa se intmapla la licitatii, cum a fost celebrul event anual de la Sotheby’s, numit “Finest & Rarest Wines”, unde am avut sansa sa degust unele dintre cele mai fine si rare vinuri din lume.

Fiindca licitatia s-a desfasurat cu clientii la masa, niste mese circulare, la care incapeau circa 10 persoane, iar ospatarii iti serveau cele mai alese preparate si bauturi.

Unde se afla Romania, o, marea mea iubire, asa cum era si pentru Mircea Eliade la 36 de ani, cand nota in Jurnalul portughez ganduri de antologie („…dacă aş avea inima destul de împietrită ca să renunţ la românism pentru o altă cultură. Dar nu pot. Fără neamul meu, nimic nu mă mai interesează în istorie”), ca, dupa 70 de ani, sa nu mai vrea sa auda de ea, sa-i intoarca complet spatele, ba sa alunge de la capataiul sau de muribund insusi preotul roman care a venit sa-l spovedeasca si sa ceara sa fie incinerat (sper ca eu sa nu ajung aici!), se poate vedea dupa aceasta licitatie, in care vinul romanesc nici nu a existat. Si ce vinuri avem, si ce podgorii, dar distanta fata de Topul vinurilor este la fel de mare ca in toate domeniile, de la constructii la sportul olimpic! Au fost licitate vinuri din Franta, Italia, Spania, Portugalia, Australia, Chile, Statele Unite si alte tari, in afara de Romania. De Romnania amintea doar un titlu cu rezonanta romanesca, La Tâche, ironia soartei, dar nu era vorba despre Tache al nostru, din piesa Tache, Ianche si Cadar, ci de vinul Tâche (se citeste Taș) din Domeniul Romanée-Conti din Franta. Acest Romanée desemneaza un teritoriu ce a apartinut vechilor romani, dar sigur ca marii nostri nationalisti vor demonstra ca acest vin, si acest domeniu se trag din butuci de vie romanesti! Mereu suntem protocronisti, primii in toate, pe hartie cretata romaneasca, forumisti in teorii de sta ceasul, dar in realitate nu existam. Prin aceste teorii mitomane nu facem decat sa ne izolam.

Si in acelasi timp, zeci de clienti din toata lumea buna stau la mesele de la Sotheby’s si degusta vinuri produse pe alte meleaguri, total neunoscute noua. De pilda, numai vinurile marca Bordeaux rosu licitate erau productii provenite din peste 300 de locuri. Podgoriile, prezentate in imagini, erau strajuite de castele, de manastiri sau de munti. Aceste sute de nunante ale vinului de Bordeaux tin de un anumit castelan sau staret, sunt si podgorii care tin de curtea unui singur gospodar. Sau vinurile din Statele Untite, care depaseau peste 500 de feluri, copleseau prin diversitate, pe care numai bunii cunoscatori le puteau partial deosebi. Eu m-am orientat numai dupa soiurile aromatice, precum La Tâche, dupa raritati ca Almaviva, din Chile, adevarate licori bahice, nectaruri ale naturii pe care le consider ca facand parte din Eden. Si in rai, primii oameni au descoperit aceasta licoare, vinul, dar cand au intrecut masura, au si facut o boroboata, au muscat din fructul oprit. Cum a facut Adam. Si a fost suficient numai o data sa se imbete si a deviat complet istorira omenirii de la startul ei divin, destinat de Marele Creator.

Eu ma aflam la masa unor licitatori foarte experimentati. Si ma orientam dupa ei. De fapt, dupa Eminescu, care i-a spus lui Badita Creanga: “Mai bun ca orice vin băut, e cel pe care tocmai il bei”! Era un domn cu parul alb foarte cunoscut de comisarii Casei Sotheby’s, caruia i se aduceau sa deguste anumite vinuri pe care le cerea, pentru a le licita sau nu. Un spectacol senzational. A cumparat foarte multe raritati, precum un Cabernet Sauvignon din 1729, numit si Solaia, in varianta italieneasca. M-a uimit solicitarea unui vin marca Petrus, ca si sampania marca Krug. Am sa numesc si alte titluri foarte solicitate: Clos de la Roche, Heitz Cellar, Echezeaux, Vega Sicilia, Pingus, Bryant Family Vineyard, Gaja, Harlem Estate, celebrul Barca Velha, pe care il cunosc din voiajul portughez, multe vinuri purtand in fata numele de castel (Chateau), ca Lafite, Latour, Margaux, Mouton Rothschild, Yquem, Haut Brion, Cheval Blanc, Palmer, Rayas, Leoville Poyferre, Grand Puy Larose si altele. Vinurile albe de Burgundia s-au aflat la concurenta cu celebrul Barbaresco Italian, dar si cu minuntatul Haut Brion, de o savoare rarisima.

Evident, aceasta placere a intalnirii cu cele mai fine si rare vinuri ale pamantului s-a derulat pe bani grei. De pilda, un soi de La Tâche din 1995 a depasit 35 de mii de dolari sticla! Dar majoritatea soiurilor se vindeau cu preturi intre 500 si 10 mii de dolari. S-au licitat 543 de loturi si toate s-au vandut. Nu a existat nici un gol. Si licitarea a curs ca un izvor repede de munte, fara strigari in serie, multe loturi se dadeau de la prima strigare. N-au existat suspansuri sau dueluri. Mai solicitat a fost lotul 279, care a atins 24 de mii de dolari.

Sigur, imi treceau prin minte tot felul de vorbe de acasa, precum: “Din betie te trezesti, dar din prostie niciodata”. Sau: “Cea mai buna bautura este apa de izvor”. Si ce minunate sunt paremiile lui Anton Pann pe aceasta tema! Romanii au facut elogiul vinului in fel si chip, mai ales in stil urmoristic, asociindu-l cu femeia, cu omenia si fericirea. Si nu am uitat nici sa fredonez cantecul Mariei Tanase “Bun e vinul ghiurghiuliu”. Dar am sa inchei cu versurile pe care le-am compus la masa de licitatii de la Sotheby’s:

Laudă vinului, in veci nemuritor,
I want to walk as a child in light,
Dar ma simt ca un inger exterminator,
Aromele ma ineaca, fiinta-i in delir,
Iar gandurile mi se-nnoada fir cu fir.
Cred ca si Dumnezeu cand lumea a creat,
A fost la crama eternitatii si a degustat
Toate soiurile de faceri si prefaceri
Si a ales pamantul sa-l faca podgorie,
Sa aiba omul leac pentru memorie.
Lauda vinului, lauda in veci,
Atentie la dalbele poteci,
Sa nu calci pe melci codobelci.

Grid Modorcea
Corespondenta de la New York