În deschiderea conferinţei Promovarea coexistenței pașnice și cetățeniei comune, Patriarhul Ecumenic a vorbit despre importanţa religiei în depăşirea crizei mondiale. Invitat la evenimentul care a avut loc marți în capitala Austriei, Sanctitatea Sa a subliniat faptul că iubirea este fundamentul pentru realizarea păcii durabile în lume.

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a afirmat că iubirea este răspunsul nostru personal la provocările contemporane care vizează demnitatea umană, pacea, libertatea etc. şi a evidenţiat diferenţa dintre toleranţă şi dragostea de aproapele.

„Dacă cineva trebuie să îl tolereze pe celălalt”, a spus Sanctitatea Sa, „persoana tolerată este privită drept mai puţin valoroasă decât cea care tolerează. Aceasta este o mare înşelare. Trebuie să depăşim toleranţa prin iubire. Iubirea înseamnă mai mult decât toleranţă. Când îmbrăţişăm şi primim pe celălalt cu grijă şi iubire autentică – ca şi când celălalt este aproapele nostru – avem fundamentul pentru realizarea păcii durabile în lume”.

Totodată, Patriarhul Ecumenic a specificat că în ciuda eforturilor depuse de-a lungul timpului pentru apărarea drepturilor omului, numeroase guverne din toată lumea continuă să legifereze legi discriminatorii şi să folosească forţa pentru a suprima şi nega libertatea religioasă a cetăţenilor lor.

„De-a lungul anilor, procentajul ţărilor cu nivel ridicat de ostilitate socială îndreptată împotriva grupurilor religioase minoritare a crescut la nivel internaţional. Condiţiile în mai multe zone ale globului sunt departe de a fi ideale”, a atenţionat Sanctitatea Sa.

Conferința organizată de Centrul Internațional pentru Dialog Interreligios și Interpolitic – KAICIID a creat un prim plan de acțiune pentru liderii religioși din țările arabe pentru depășirea diviziunilor create de mișcările extremiste și pentru reconstrucția coeziunii sociale și a cetățeniei comune în regiunea arabă.

Platforma este prima de acest fel pentru liderii comunităților creștine și musulmane din regiune, un spațiu în care aceștia pot coopera în vederea promovării intereselor comune ale popoarelor din zona arabă. Lipsa unei asemenea platforme este considerată un obstacol în calea dialogului interreligios susținut.

Conferința s-a desfăşurat în perioada 26-27 februarie. La eveniment a participat în calitate de vorbitor şi Preafericitul Părinte Teodor, Patriarhul Alexandriei și al întregii Africi.

Peste două sute de lideri religioși, politicieni, cadre universitare, reprezentanți ai organizațiilor internaționale și ai societății civile au participat la conferința din Viena, inclusiv lideri ai Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, Liga Musulmană Mondială și Biserica Evanghelică din Egipt.

Sursa: Basilica, Foto credit: Patriarhia Ecumenică