Pe ridurile inimii crește iarba
ca după o ploaie deasă în stepă
ca un deget arătător după noaptea stearpă
și buruienile și spinii au înăbușit cărările insolenței
cum refuză ignoranța șoaptele cunoașterii
– iubirea înecată de propria singuratate
undeva, undeva zborul a rătăcit formele albatrosului
și câmpuri uscate de gânduri aleargă caii memoriei
iar trupul femeii dezbracă goliciunea întrebării
Ionuț Țene
