Kievul înăspreşte controalele pentru cetăţenii ruşi care călătoresc în Ucraina, potrivit unui decret semnat miercuri de preşedintele Petro Poroşenko, încă o măsură a autorităţilor ucrainene de a se distanţa de vecinul lor fost aliat, relatează Reuters. Ruşii şi ucrainenii au călătorit liber între ţările lor de la prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991, dar Kievul a încercat să implementeze un regim mai strict în urma anexării Crimeii de către Rusia în 2014 şi rolului acesteia în conflictul separatist din estul Ucrainei.

Poroşenko a semnat acum un decret care cere ruşilor şi cetăţenilor din alte câteva ţări să notifice autorităţile ucrainene în prealabil cu privire la motivul călătoriei lor în Ucraina. Aceasta vizează „apărarea securităţii statului şi neutralizarea ameninţărilor în domenii privind migraţia şi cetăţenia”, a precizat administraţia lui Poroşenko într-un comunicat.

Decretul se referă la „străini, în special cetăţeni ai Federaţiei Ruse şi persoane fără cetăţenie, care provin din ţări cu risc de migraţie”, se spune în comunicat, fără a fi oferite detalii suplimentare despre ţările în cauză. Potrivit serviciului de frontieră al Ucrainei, în 2017 au fost înregistrate 1,5 milioane de călătorii efectuate de ruşi în Ucraina. Guvernul are o lună la dispoziţie pentru a pune în aplicare decizia, dar nu este clar când va intra în vigoare noua regulă. La începutul anului 2018, Ucraina a introdus controale biometrice pentru ruşii care intră în ţară, dar guvernul nu a mai impus şi un regim oficial de vize, conform Agerpres.

Relaţiile dintre Kiev şi Moscova sunt la cel mai scăzut nivel după ce Rusia a anexat Peninsula Crimeea şi i-a sprijinit pe separatiştii proruşi din regiunea Donbas în estul Ucrainei într-un conflict în curs de desfăşurare ce a dus la moartea a peste 10.000 de persoane.

NapocaNews