Israelul a anunţat luni că a anulat un proiect controversat de expulzare a migranţilor africani, semnând un acord cu ONU pentru reinstalarea unei părţi a acestora în ţări occidentale, transmite AFP.

„Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi şi Israelul au ajuns la un acord ce permite plecarea a cel puţin 16.250 de migranţi africani spre ţări occidentale, în timp ce statul Israel va regla statutul celor care vor rămâne pe loc”, menţionează un comunicat al biroului premierului israelian Benjamin Netanyahu, fără a nominaliza ţările respective.

Guvernul Netanyahu prevăzuse să le acorde termen migranţilor până la începutul lui aprilie să aleagă ori să plece – în ţara de origine sau într-un stat terţ -, ori să fie încarceraţi pe termen neprecizat.

Planul guvernamental a declanşat numeroase critici, mai ales din partea Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR).

Potrivit Ministerului de Interne israelian, în această ţară trăiesc în prezent 42.000 de migranţi africani, cei mai mulţi originari din Sudan şi Eritreea. Jumătate dintre ei – femei şi copii – nu erau ameninţaţi de acest plan.

Marea majoritate a migranţilor au sosit după anul 2007, infiltrându-se prin Sinaiul egiptean. Între timp, frontiera permeabilă de atunci cu Egiptul a deveni aproape ermetică.

Africanii s-au instalat în număr mare în cartierele sărace din Tel Aviv.

‘Acordul semnat cu UNHCR permite anularea imediată a expulzărilor către un stat terţ, aşa cum era prevăzut în planul precedent’, mai indică biroul premierului.

Potrivit aceluiaşi comunicat, mii de migranţi africani ar urma să obţină un statut care să le permită legalizarea situaţiei lor în Israel.

NapocaNews