Într-o zi vei refuza realitatea
cum inima şoaptele furtunii
cum noaptea luceafărul

Şi undeva rămâne steaua rătăcită în universul cunoaşterii
Se va învârti stingheră în palma nerecunoştinţei
până la lacrimă
Din cel mai curat rubin

Si nimeni va plânge şi nu va purta inelul
Rămâne doar singurătatea frământată de icoane statice

Liniştea taie din cuvinte fluturi

Şi tăcerea surprinde dragostea nepregătită
Pe drumul cu dale din clipe care nu duc nicaieri

Suferinţa pietrelor doare
cum vorbele nerostite ale toamnei
Da. Până la urmă timpul cicatrizează rănile deschise de mirare
Si ziua si noaptea vor rămâne oceanul uitării
unde aerul e pătrat
unde aleargă corabierii marea şansei

Ionuţ Ţene