PSD Cluj propune construirea între Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Apahida – Jucu a unei linii de metrou după modelul altor oraşe (BRESCIA, CATANIA, BILBAO, LILLE, RENNES, LAUSSANE)  europene de dimensiuni similare, iar pentru susţinerea proiectului va demara o consultare publică.

Campania metroucluj.ro îşi propune să iniţieze, să susţină şi să participe la implementarea introducerii metroului în Cluj-Napoca şi zona metropolitană.

Proiectul nostru propune următorul traseu: Gilău – Floreşti – Cluj-Napoca – Apahida – Jucu, practic o linie care să asigure mobilitatea locuitorilor din municipiu şi localităţile limitrofe dar care să şi facă legătura între Autostrada Transilvania şi platforma industrială de la Jucu.

De asemenea, susţinem crearea a cel puţin un Park and Ride la una sau la ambele extremităţi ale liniei.

Considerăm că pentru capitala Transilvaniei acest proiect este unul pe măsura ambiţiilor şi oportunităţilor economice şi sociale din ultimii ani. Cluj-Napoca este motorul economic al Ardealului,  un templu universitar cu rezultate incontestabile şi un centru al excelenţei medicale, în fiecare an comunitatea noastră generând tot mai mulţi experţi şi tot mai multe proiecte vizionare.

În acest context, Clujul milionului de locuitori va deveni o realitate în următorii treizeci de ani iar proiectul introducerii metroului în zona metropolitană este necesar şi util viitoarei dezvoltări urbane.

Voluntarii campaniei vă prezintă prin intermediul acestui site şase exemple de proiecte de introducere a metroului în oraşe mai mici sau de o dimensiune asemănătoare Clujului.

Semnele de întrebare care poti fi identificate şi puse în faţă acestui proiect, de o asemenea anvergură trebuie depăşite cu inteligenţă, tehnologice şi binenţeles dezbatere.

Astfel, metroucluj.ro propune:

– Prezentarea proiectului şi a oportunităţii introducerii metroului în zona metropolitană;
– Prezentarea unor exemple europene de succes;
– Organizarea unor dezbateri care să clarifice posibilele puncte gri ale proiectului şi care să înlesnească accesul reprezentanţilor administraţiei locale şi a cetăţenilor la informaţia specifică;
– Organizare unei consultări publice (referendum local) în Cluj-Napoca, Gilău, Floreşti, Apahida şi Jucu;
– Asigurarea unui parteneriat deschis şi onest cu reprezentanţii primăriei Cluj-Napoca şi a Consiliului Judeţean Cluj pe acest palier;