Și dacă ar fi rămas un singur client, undeva pe un deal uitat de lume, și tot nu aveau dreptul să ia o asemenea decizie! Dar când este vorba de 150 000 de posibili privitori, care aveau acces la programul televiziunii doar în versiunea sa „învechită”, în format analogic, lucrurile sunt cu mult mai grave. Mai ales că „analogicul” este fundamentul pe care s-a construit Televiziunea Română! Este însăși istoria sa. Este parte din felul în care a evoluat societatea de televiziune, cu bunele și relele sale, vreme de decenii. Și ar fi fost o datorie de onoare să continue transmiterea în analogic până când dispărea fizic și ultima componentă tehnică specifică.

Sau, dacă nu o considera o datorie față de proprii înaintași, adevărații oameni de televiziune, adevărații tehnicieni și zecile de echipe care au dus televiziunea în eter, trebuiau să o considere responsabilitate (inclusiv materială) față de aceia care au plătit decenii întregi abonamente radio-TV. Căci, atâta timp cât mai există pe fața pământului un abonat care a plătit toate acele abonamente (în deceniile postdecembriste tot mai evident „pentru nimic”), va exista și obligația continuării prestării serviciilor în vechiul format.

Și mai vorbim și de semnificația anului în care ne aflăm. Sub marele pavoaz al Centenarului, pe care Televiziunea Română și așa nu-l sărbătorește pe măsura măreției aniversării pe micul ecran, ci într-un dezinteres fățiș, cu mici aplecări formale, fără o interacțiune reală cu publicul, fără a face dovada funcției formative pe care o are ca televiziune publică, TVR a decis dară să oprească tipul de emisie pe care s-a clădit.

Or, în momentul sistării „analogicului”, TVR își șterge practic și imaginea de participant la Revoluția Română. Pentru că prima revoluție din lume transmisă în direct s-a făcut acolo, pe îmbătrânita și atât de repudiata acum, în era digitalizării, emisie analogică. Și șterge și alte mari momente la care a fost parte…

Și nu există nici o scuză pentru acest gest. Nu aveau dreptul să reteze „schelele” antenelor clasice. Asta dacă nu cumva se face jocul operatorilor digitali, dându-se o mână de ajutor la „convertirea” cu forța a ultimilor privitori pe echipamente vechi spre noile tehnologii.

Și nu există nici măcar o justificare comercială. Pentru că TVR este finanțat din banii noștri, fie și prin decizia politică a acelora care se afișează pe post de plătitori de salarii ai angajaților TVR, guvernanții, iar menținerea emisiei, indiferent cât de „mare” era pierderea, era acoperită. Iar respectul față de ultimul privitor „pe analogic” impunea continuarea acestei emisii.

Impardonabilă este însă justificarea conducerii TVR pentru decizia luată, spunând că s-a supus normelor europene, afișând așa-zisa obligativitate de trecere în digital. Fără a spune că nu există nici o reglementare europeană care să impună închiderea definitivă și totală a analogicului, ci o trecere treptată. De fapt, TVR a reușit să „emită” dovada felului de privare a dreptului de informare al cetățeanului la care se dedau continuu guvernanții.

Păstrând proporțiile, ceea ce a făcut acum TVR, în „epoca Daddy”, este similar cu ceea ce a făcut A. Năstase în domeniul presei scrise, când, prin vânzarea către arabi a distribuitorului național de presă a semnat actul de deces al presei scrise. Și a săvârșit un atac grosolan asupra drepturilor de informare, asupra Constituției, asupra libertăților câștigate în Decembrie ’89.

De altfel, suntem și în fața unui mod grosolan în care o parte susținută politic de către guvernanții forțează contractele comerciale, decizia fiind luată, în realitate, ca urmare a eşecului negocierilor privind contractul de prestări servicii în retransmiterea programelor analogice între TVR și Societatea Națională de Comunicații

Or, în acest fel, actuala guvernare ne poate tăia oricând, fără a răspunde, fără a da o explicație, orice…

Am fost privați de dreptul nostru de informare în segmentul presei scrise prin privatizarea Rodipet-ului… Acum, suntem cenzurați în drepturile noastre de informare audio-video, analogic, prin decizia actualei guvernări. Privați, cât de curând, și în drepturile noastre de informare prin ultimul canal „la liber”, presa electronică, din cauza interpretării și aplicării abuzive a normelor europene privind datele personale (căci, în lipsa acordului explicit trimis de către beneficiari către sursa media, prin email sau abonare la fluxuri, site-urile nu vor mai putea transmite informații către grupurile țintă). Iar asta este tot un „început al sfârșitului”. Al unui alt sfârșit, pe o altă nișă, dar care, cumulat cu involuția drepturilor noastre, duce spre un înfiorător „1984(2018, pe serie nouă!)”…

Cezar Adonis Mihalache – Națiunea