Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Luca 1, 1-25, 57-68, 76-80)

Deoarece mulți au încercat să alcătuiască o istorisire despre faptele deplin adeverite între noi, așa cum ni le-au lăsat cei ce le-au văzut de la început și au fost slujitori ai Cuvântului, am găsit și eu cu cale, preaputernice Teofile, după ce am urmărit toate cu de-amănuntul de la început, să ți le scriu pe rând, ca să te încredințezi despre temeinicia învățăturii pe care ai primit-o. Era în zilele lui Irod, regele Iudeei, un preot cu numele Zaharia, din ceata preoțească a lui Abia, iar femeia lui era din fiicele lui Aaron și se numea Elisabeta. Și erau amândoi drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile și rânduielile Domnului. Dar nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă și amândoi erau înaintați în zilele lor. Și pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu, în rândul săptămânii sale, a ieșit la sorți, după obiceiul preoției, să tămâieze, intrând în templul Domnului. Iar toată mulțimea poporului, în ceasul tămâierii, era afară și se ruga. Și i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii. Văzându-l, Zaharia s-a tulburat și frică a căzut peste el. Iar Îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată și Elisabeta, femeia ta, va naște un fiu și-l vei numi Ioan. Și bucurie și veselie vei avea, iar de nașterea lui mulți se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură amețitoare și încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Iar pe mulți dintre fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Și va merge înaintea Lui cu duhul și cu puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților spre copii, și pe cei neascultători la înțelepciunea drepților, ca să gătească Domnului un popor pregătit. Și a zis Zaharia către înger: După ce voi cunoaște aceasta? Căci eu sunt bătrân și femeia mea înaintată în zilele ei. Și Îngerul, răspunzând, i-a zis: Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu. Și am fost trimis să grăiesc către tine și să-ți binevestesc acestea. Și, iată, vei fi mut și nu vei putea să vorbești până în ziua când vor fi acestea, pentru că n-ai crezut în cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor. Și poporul aștepta pe Zaharia și se mira că întârzie în templu. Și, ieșind, nu putea să vorbească. Și ei au înțeles că a avut vedenie în templu; iar el le făcea semne și a rămas mut. Și când s-au împlinit zilele slujirii lui la templu, s-a dus la casa sa. Iar după aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zămislit și cinci luni s-a tăinuit pe sine, zicând: Că așa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea. Și după ce s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un fiu. Și au auzit vecinii și rudele ei că Domnul a mărit mila Sa față de ea și se bucurau împreună cu ea. Iar când a fost în ziua a opta, au venit să taie împrejur pruncul și-l numeau Zaharia, după numele tatălui său. Și răspunzând, mama lui a zis: Nu, ci se va chema Ioan. Și au zis către ea: Nimeni din rudenia ta nu se cheamă cu numele acesta. Și au făcut semn tatălui său cum ar vrea el să fie numit. Și, cerând o tăbliță, el a scris, zicând: Ioan este numele lui. Și toți s-au mirat. Și îndată i s-au deschis gura și limba și vorbea binecuvântând pe Dumnezeu. Și frică i-a cuprins pe toți care locuiau împrejurul lor; și în tot ținutul muntos al Iudeei s-au vestit toate aceste cuvinte. Și toți care le auzeau le puneau la inimă, zicând: Ce va fi oare acest copil? Căci mâna Domnului era cu el. Și Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duh Sfânt și a prorocit, zicând: Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat și a făcut răscumpărare poporului Său; și tu, pruncule, Proroc al Celui Preaînalt te vei chema, pentru că vei merge înaintea feței Domnului ca să gătești căile Lui. Iar copilul creștea și se întărea cu duhul. Și a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel.

Dintre sfinții din calendarul ortodox, după Hristos și după Maica Domnului, numai Sfântului Ioan Botezătorul, cel ce L-a arătat lumii pe Fiul lui Dumnezeu, i se cinstește și nașterea, nu doar mutarea la cele veșnice. Putem spune că Sfântul Ioan a fost Înain­temergător al lui Hristos nu numai în istorie, acum 2.000 de ani, ci este Înaintemergător al lui Hristos pentru fiecare dintre noi. El mijlocește continuu pentru noi în rugăciune ară­tându-ni-L pe „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”, el ne oferă perspectiva prin care să cunoaștem dumnezeirea lui Hristos. Este o perspectivă unică și absolută: numai prin Duhul Sfânt putem cunoaște și simți dumnezeirea lui Hristos, așa cum și Sfântul Ioan Botezătorul numai prin Duhul Sfânt L-a putut vedea și arăta lumii pe Cuvântul întrupat. Numai prin Duhul Sfânt putem vedea cât de înfricoșător de minunat este Hristos, cât de necuprinsă este dragostea Lui, cât de neajunsă înțelepciunea Lui, cât de neîndurată frumusețea Lui, cât de infinită și neclintită dumnezeirea Sa. Nu este deloc facil și la îndemână să-L vedem pe Hristos ca Dumnezeu. În vremea viețuirii Lui istorice nimeni nu L-a cunoscut și recunoscut ca atare, în afară de Maica Lui, care L-a născut ca om și de cei cărora li s-a descoperit de Sus. Poporul Lui, vecinii Lui, chiar „frații” Lui nu au văzut și nu au recunoscut dumnezeirea Lui. Își putea ima­gina fie și în cele mai nebunești închipuiri careva din cei care locuiau aproape că „vecinul” lor e Însuși Creatorul lumii? Chiar și apostolii Săi, deși au asistat la atâtea minuni nemaivăzute, au putut vedea dumnezeirea Lui doar în momente unice, inspirate, cum a fost mărturisirea lui Petru: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui Viu”, sau la Schimbarea la Față a Domnului.

Condițiile vederii prin Duhul Sfânt

Nici Sfântul Ioan, Înaintemergătorul Domnului, nu L-a (re)cunoscut cu mintea și ochii ome­nești. Prima dată L-a cunoscut prin Duhul Sfânt când era în pântecele mamei sale, Elisabeta: când Fecioara Maria, având pe Fiul lui Dumnezeu zămislit în ea, a salutat-o pe Elisabeta, a săltat de bucurie pruncul Ioan, fiind plin de Duh Sfânt, și umplând-o și pe mama sa de Duh Sfânt. A doua oară L-a recunoscut ca adult, la râul Iordan, tot prin Duhul Sfânt, după mărturia sa: „Și eu nu-L cunoșteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se și rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Și eu am văzut și am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu”. Tot postul și asceza și nevoința lui Ioan în pustie, deși necesare, nu au fost suficiente prin ele însele pentru a vedea și recunoaște dumnezeirea lui Hristos, ci au fost doar o condiție pentru primirea Duhului Sfânt, Care să I-l arate pe Cuvântul întrupat.

Prin urmare, faptul că avem concepție și rânduială de viață creștine, că participăm la slujbele și la Tainele Bisericii, nu înseamnă că am cunoscut prin Duhul Sfânt dumnezeirea lui Hristos, nu înseamnă că am cunoscut viu și nemijlocit Adevărul care ne face liberi de păcat, ci doar că ne aflăm pe calea pe care putem răspunde tot mai deplin chemării și dorului lui Hristos pentru noi: sfințenia. Dar pentru a atinge aceasta nu putem face nici un pas singuri. Avem nevoie de mijlocirea și ajutorul sfinților, între care Sfântul Ioan Botezătorul are o poziție specială, unică.

Sfântul Ioan Botezătorul, ca împlinitor și învățător al pocăinței, ne dă inspirația și puterea să punem început bun și neclintit în viața noastră în Hristos, pentru a trece mereu de la Lege la Har, pentru a trece în fiecare zi de la legea firii și a conștiinței – împlinind-o – la libertatea trăirii în Duh și Adevăr. Asceza aspră pe care a făcut-o este semnul exterior al pocăinței sale interioare și totodată fundamentul autorității cuvântului său. Numai un împlinitor al Legii putea avea autoritatea de a certa pe cei fără de lege. Este plin de semnificație faptul că Hristos Își începe propovăduirea cu cuvintele Sfântului Ioan Botezătorul: „Pocăiți-vă căci s-a apropiat Împărăția cerurilor”. Propovăduirea pocăinței este ca o „preluare de ștafetă” de la cel mai mare proroc și următor al Legii la Însuși Dătătorul Legii, la Cel ce va împlini și desăvârși Legea aducând Harul și Adevărul, și Cel Care va da pocăinței un sens desăvârșit și o putere deplină: moartea omului vechi și nașterea celui nou în Duhul Sfânt.

Legea, axa lumii și a omului

Astfel, în drumul nostru spre mântuire, Sfântul Ioan Botezătorul ne aduce aminte de însemnătatea Legii, de caracterul ei fundamental și axial. Legile matematice și fizice de care ascultă tot universul material, legile vieții biologice, legitățile după care funcționează psihicul, legea firii și legea conștiinței, legile duhovnicești, tot acest sistem de legi, reguli, rânduieli dă structura de coerență a lumii. Legea dă omului caracter, definire, bărbăție, rezistență, consecvență, verticalitate, neclintire. Păcatul a alterat poziția omului în raport cu Legea divină, adică omul a fost dislocat din sine în raport cu propria sa axă interioară și identitară, în raport cu gândul veșnic al lui Dumnezeu. De aceea simte Legea ca fiind exterioară și opresivă, de aceea simte că îi limitează libertatea. Legea lui Dumnezeu ajunge însă la desăvârșire în poruncile Lui Hristos, care sunt porunci harice. Altfel spus, când Hristos poruncește, El ne dă și energia, puterea harică de a împlini porunca. Dar împlinirea poruncii depinde și de libertatea omului, de alegerea lui. De aceea, omul nu poate ajunge la libertate, nu poate depăși Legea decât în străduința deplină de a o împlini. Căci numai în această străduință omul se întâlnește cu harul lui Dumnezeu, primește ajutorul Lui. În măsura în care omul conlucrează cu Dumnezeu, harul interiorizează Legea în ființa omului și, interiorizând rațiunea și scopul ei, depășește litera ei. Prin interiorizarea harică a Legii, Dumnezeu îl aduce pe om deplin înaintea Feței Lui, cu fața descoperită până la starea de a sta drept în picioare în fața dumnezeieștii Slave. Căci așa cum mărturisesc Sfinții Serafim de Sarov și Siluan Athonitul, starea desăvârșită a omului nu este atunci când cade la pământ în fața strălucirii Luminii infinite, ci când prin perfecta neclintire a axei sale interioare, întărită de Duhul Sfânt, rămâne în picioare.

Această înțelegere a Legii este crucială astăzi, căci lumea post­modernă este esențial fără lege, fără axă, fără centru, este o lume fragmentată, dezaxată, nihilistă, care își contestă temeiurile și originea divină; o lume nivelată, fără valori ultime, fără un sens transcendent, o lume în care sunt contestate până și legile firii; o societate care creează indivizi fără repere, cu caractere slabe, dezorientați și manipulabili. Prin poziția sa intransigentă, Sfântul Ioan Botezătorul ne adresează un apel ultim la conștiință și la valori perene, la dreptate și rigoare, la refuzul de a amesteca binele cu răul, o perpetuă mărturisire a puterii adevărului.

Pr. Lect. Grigore Dinu Moș, 24 Iunie 2018