Unirea de la 1918 este „cel mai important act politic al națiunii române din toate timpurile”, spune academicianul Ioan-Aurel Pop, care consideră că „înțelepciunea care i-a caracterizat pe slujitorii bisericii în trecut, în această parte de țară numită Transilvanie, ne-a ajutat să facem acest act extraordinar la 1918”.

Președintele Academiei Române a conferențiat vineri, la Facultatea de Teologie din Sibiu, despre contribuția Bisericii la promovarea conștiinței naționale a poporului român și la făurirea statului unitar modern, amintind că „în acest an al Centenarului Marii Uniri se rostesc la noi, foarte multe adevăruri legate de trecut”, relatează Agerpres.

„În acest an al Centenarului Marii Uniri se rostesc la noi foarte multe adevăruri legate de trecut. Se încearcă reconstituirea trecutului într-o manieră echilibrată, care să meargă la mintea și sufletul ascultătorilor sau cititorilor sau privitorilor. Dar sunt și foarte multe luări de poziție extreme. În fond, trăim într-o țară liberă și fiecare își poate spune părerea. (…) Între aceste două poziții extreme, două sunt semnificative. Una care ridică în slăvi gloria poporului român și care încearcă să-i convingă pe oameni că de 2.000 de ani suntem în permanență în unitate și continuitate, dar aceste voci care fac acest lucru sunt tot mai firave și mai puține și alta care vrea să-i convingă pe oameni că mare lucru nu am făcut noi de-a lungul timpului ca popor și nici în 1918, o realizare importantă pentru noi și pentru lume nu a fost în ceea ce ne privește. (…) Toate acestea creează foarte mare dezorientare. Și cei care fac acest lucru, de multe ori conștienți, seamănă vânt ca să culeagă furtună”, a mai spus Ioan Aurel Pop.

NapocaNews