Sâmbătă, 9 iunie a.c., în jurul orei 18.00, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj care se afla în misiune de asigurare a ordinii şi siguranţei publice, în municipiul Cluj-Napoca, în zona Pădurii Hoia-Baciu, au  identificat trei tineri cu vârste cuprinse între 25-30 de ani asupra cărora au fost găsite un borcan care  conţinea  muguri de substanţă vegetală de culoare verde-maroniu, două ciuperci sub formă vegetală de culoare deschisă şi un joint rulat, susceptibile de a avea efecte psihoactive, respectiv două mărunţitori şi două cutii de foiţă.

Documentele şi substanţele descoperite asupra acestora au fost înaintate D.I.I.C.O.T. Cluj-Napoca, în vederea continuării cercetărilor.