În această primăvară, delegaţi din sute de ţări s-au întâlnit la Geneva, pentru Adunarea generală a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Printre temele de pe agendă s-a numărat şi o rezoluţie privind alăptatul la sân, introdusă de Ecuador.

Nimeni nu se aştepta ca aceasta să nu fie aprobată fără probleme. Acesta lucru nu s-a întâmplat, totuşi, din cauza administraţiei Trump, potrivit Vanity Fair.

Rezoluţia spunea că „ţările trebuie să se străduiască să limiteze marketingul înşelător făcut la substituenţii de lapte matern”. Foarte multe state dezvoltate au fost de acord cu această iniţiativă. Nu şi SUA, care a ameninţat Ecuadorul cu sancţiunii economice din cauza acestei iniţiative.

Mai precis, administraţia Trump a cerut eliminarea din textul rezoluţiei a unor expresii, printre care „guvernele trebuie să protejeze, promoveze şi suporte alăptatul la sân” sau „factorii de decizie politică trebuie să restricţioneze promovarea de produse alimentare despre care experţii spun că pot avea efecte negative asupra sănătăţii copiilor”. Ecuadorul a refuzat să şteargă aceste pasaje din textul rezoluţiei, iar statul sud-american a fost ameninţat cu sancţiuni economice de către Statele Unite. Mai mult, administraţia Trump a spus că va retrage ajutorul militar pe care îl acordă ţării.

Statistici publicate în 2016 arătau că hrănirea la sân a bebeluşilor ar putea preveni moartea a 800.000 de copii anual, în întreaga lume. Totuşi, acest lucru nu este încurajat de companiile care oferă substituenţi pentru laptele mamar şi alte alimente pentru bebeluşi. Acestea activează pe o piaţă globală cu o valoare de 70 de miliarde de dolari. În ţările dezvoltate vânzările de astfel de produse au stagnat, deoarece tot mai multe mame îşi alăptează la sân copiii.

NapocaNews