„În după-amiaza şi spre seara acelei zile de duminică, în Piaţa Centrală din Cluj s-a făcut o amplă pregătire psihologică de incitare la atac şi la incendierea Căminului, precum şi la crimă, acţiune coordonată din balconul de la etajul 2 al Comitetului judeţean al Partidului Comunist Român – azi, sediul Băncii Naţionale. Se rosteau, la megafoane, cuvîntări şi lozinci revanşarde, aţîţătoare, care îi îndemnau pe participanţi să susţină atacul căminului studenţesc, pentru „a da o lecţie studenţilor reacţionari şi huligani”. Aceste îndemnuri alternau cu lozinci rostite de către „activişti” din rîndul participanţilor, succesiv în limba romană şi în limba maghiară, precum: „Trăiască Partidul Muncitoresc Român!” – „Élyen a Román Munkás Párt”, precum şi expresii dure, jignitoare, la adresa studenţilor.
Ultimul apel din balcon, difuzat prin megafoane la ora 20,30, spre înserat, a fost scurt, ca o comandă: „Acum, prieteni, plecăm!” („Kedves borátok, most megyünk!”). În acel moment marcat de o mare tensiune, întregul dispozitiv a fost ca electrizat şi s-a pus imediat, dar încet, în mişcare, începînd cu eşaloanele din faţă, din latura vecină cu clădirea sediului PCR, urmate de eşaloanele de pe latura din dreapta, dinspre “New-York Grill” (azi Continental), pînă în adîncime – clădirea Ursus, actualul sediu al Consulatului Maghiar ş.a. Ritmul de pornire şi de înaintare spre cămin a fost încet, înghesuiala fiind mare, iar unele grupări n-au mai avut loc de postare în apropiere de Cămin, ci numai în faţa Universităţii, spre cimitir şi pe strada Avram Iancu, pînă la strada Republicii. Camioanele cu bîte, cu răngi de fier, cu pietre şi cu bidoane cu petrol, ca mijloace de atac, s-au postat cu greu lîngă Librăria Universităţii. În faţă, precum şi pe strada din spatele Căminului, Potaissa, erau dispuse echipele de atac.
Era în jurul orelor 21,45, se întunecase, iar portarii Mareş şi Popa, care se schimbau, au baricadat uşa principală, iar studenţii de la etaje au tras ruloul de metal dintre mezanin şi etajul I, întărindu-l cu paturi de metal, făcînd imposibilă pătrunderea la etaje.
În dormitorul „balicilor” de la parter, fost sală de bibliotecă, existau 32 de paturi de fier şi tot atîtea dulapuri din scîndură de brad. Aici au mai rămas cinci studenţi, între care şi subsemnatul, student la Drept, care, după ce asistase, incognito, la programul de pregătire a atacului, în piaţă, s-a strecurat cu greu, pe margini, intrînd în cămin chiar inainte de închiderea şi baricadarea uşii.
Atacarea căminului, care adăpostea cca 400 de studenţi, a început în jurul orei 22,15, fiind precedată de circa 30 de minute de agitaţie şi stări de isterie colectivă – a bărbaţilor, a femeilor şi a adolescenţilor prezenţi. Cînd a început atacul, au fost stinse toate luminile din cămin şi din întregul cartier. Atacul propriu-zis a început cu încercarea de distrugere a porţii principale, care, fiind din stejar masiv şi întărită cu drugi de fier, nu a cedat. Au distrus însă poarta secundară din strada Potaissa, după care a urmat distrugerea gratiilor de fier forjat şi a ferestrelor de la demisol, a ferestrelor cu vitralii de la mezanin, precum şi a celor de la etaje, folosindu-se răngi de fier, bîte grele de stejar, pietre şi bolovani, precum şi arme de foc. În interior au devastat subsolul, cu întreaga dotare tehnică, a mobilierul de bucătărie şi vesela. Au fost compromise rezervele alimentare din magazii, peste care s-a aruncat gaz, iar containerele cu untură şi ulei au fost aprinse, după ce s-a aruncat peste ele petrol. Au distrus şi Biblioteca, şi Sala de lectură care servea şi ca sală de mese. Concomitent, unele bande au pătruns în dormitorul mare de la mezanin – fosta Sală de lectură. Au tras focuri de armă, la întîmplare, au distrus şi au jefuit cîteva dulapuri, iar pe patru paturi dinspre uşă, pe dulapurile aferente, precum şi pe lambriul de lemn al peretelui interior, au turnat petrol şi au dat foc.
În dormitorul mare mai rămăseseră cinci studenţi, între care eram şi eu, toţi ascunşi sub paturi. Bandele care au pătruns în dormitor, succesiv, se foloseau de lanterne şi de lămpaşuri cu petrol, trăgeau cu pistoale şi strigau: „Folyon az oláh vér!” („Să curgă sînge de valah”); sau următorii, simţind pe întuneric miros puternic de scrum, spuneau: „It ió van, megyünk a padlasok!” („Aici e bine, mergem la etaj!”).
Între momentele de retragere a unor bande şi intrarea în dormitor a altora, mă luptam cu flăcările şi mă retrăgeam sub un pat la venirea altora. (Colegul Simion Cristea de la Drept a fost lovit de un bolovan – a şi murit peste cîteva zile, iar colegii Sîrbu de la Chimie şi Titus Crişan de la Litere încercau să-l liniştească pe un alt coleg de la Ştiinţe Naturale care, fiind invalid, începuse să se agite sub patul unde era ascuns.)
Manifestarea isterizată, de agitaţie paroxistică a maselor de afară şi atacul propriu-zis, cu distrugeri şi incendieri, a durat între orele 21,30, ziua de 28 mai, şi ora 1,30 a zilei de 29.
Autorităţile judeţene şi orăşeneşti, în frunte cu prefectul Vasile Pogăceanu, şeful Chesturii poliţiei, Gheorghe Crăciun, Patriciu, inspector şef de poliţie, Jandarmeria, precum şi şefii Partidului Comunist „Român”, nu numai că nu au intervenit pentru evitarea sau sistarea atacului criminal, dar au dat ordine ca studenţii agronomi şi grupele de locuitori din cartierul Mănăştur, care veneau să despresoare căminul, să fie opriţi de către detaşamente militare, de poliţie şi de jandarmi – pe strada Miko, la Prefectură şi pe strada Bisericii Ortodoxe.
Prof. univ. dr. Augustin Pop”
